Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Salariile bugetarilor „de lux" revin la normal?

ro

07 Jan, 2011 13:58 1062 Marime text

Dacă pentru funcţionarii de rând din companiile de stat, cadre didactice, medici şi alte categorii defavorizate de bugetari salariile rămân reduse şi în 2011, directorii companiilor de stat vor reveni la vechile salarii, de 20.000-28.000 lei, în condiţiile în care decizia Guvernului de plafonare a acestor indemnizaţii la nivelul remuneraţiei unui secretar de stat nu a fost prelungită, până în prezent, şi pentru acest an. Executivul nici nu mai poate emite ordonanţă de urgenţă pe parcursul lunii ianuarie, în perioada vacanţei parlamentare. În 2009, pentru a scădea cheltuielile bugetului de stat, Guvernul a hotărât ca indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie (CA) din companiile de stat şi regiile autonome să fie reduse drastic, la nivelul de 1% din salariul de la acea vreme a directorilor acestor societăţi. În acelaşi timp, Executivul a anunţat că salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei. Ulterior, Guvernul a decis că această plafonare va fi menţinută pe întregul an 2010. Considerând, probabil, că perioada în care au fost obligaţi să fie solidari cu restul bugetarilor a fost destul de lungă, reprezentanţii Guvernului nu au mai emis un act prin care indemnizaţiile directorilor generali să fie plafonate şi pe parcursul anului 2011.

MEMORANDUM INUTIL. Pentru a închide gura cârcotaşilor, reprezentanţii Guvernului au votat, în timpul şedinţei de ieri, un memorandum prin care plafonau indemnizaţiile directorilor companiilor de stat şi pentru 2011. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat, ieri seară, că reprezentanţii statului în CA ale companiilor naţionale, regiilor, societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat vor primi indemnizaţii în cuantumurile stabilite în 2010 cel puţin până la aprobarea de către Guvern a bugetelor de venituri şi cheltuieli (BVC) pentru 2011 ale acestor operatori economici. După aprobarea BVC-urilor, se va decide dacă se va merge pe reglementările din anul 2010 sau dacă, în funcţie de performanţă, se pot face diferenţieri. „Când spun performanţă mă refer la creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, eliminarea pierderilor şi maximizarea profitului. Asta vom şti la sfârşitul lunii ianuarie. Până atunci mergem pe reglementările actuale", a spus oficialul guvernamental. Pentru că plafonarea indemnizaţiilor se poate face numai prin intermediul unui act normativ cu putere de lege (ceea ce memorandumul nu este), nu mică ne va fi mirarea dacă, în 2011, în ciuda declaraţiilor Executivului, salariile directorilor din companiile, regiile, societăţile comerciale, cu capital majoritar sau integral de stat să revină la valoarea dinainte de reduceri, la 20.000-28.000 lei.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii