Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 28 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Accidente în lanţ

ro

24 May, 2011 15:08 737 Marime text
Şase persoane au ajuns la spital duminică, în urma unor accidente rutiere petrecute în judeţul Constanţa. Seria acestora a început în jurul orelor 10.40, atunci când Elişan C., de 24 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe strada Poporului. Oamenii legii spun că, după ce a trecut de intersecţia cu strada Baba Novac, conducătorul auto l-a acroşat cu partea din faţă a maşinii pe Cătălin P., de 21 de ani, din Constanţa, care a încercat să traverseze şoseaua prin loc nepermis. Tot duminică, în jurul orelor 19.00, trei copii au fost răniţi uşor, după ce a fost implicaţi într-un accident rutier care a avut loc în localitatea Agigea. Potrivit anchetatorilor, Constantin P., de 39 de ani, se deplasa pe Drumul Naţional 39 (Constanţa - Mangalia), la volanul unui autobuz la bordul căruia se aflau 30 de copii. Ajuns în comuna Agigea, spun poliţiştii, pentru a evita coliziunea cu un autoturism ce rula în faţa sa, şoferul a frânat brusc, iar trei copii care stăteau în picioare, pe culoarul dintre scaune, s-au dezechilibrat şi au căzut, suferind răni uşoare. 40 de minute mai târziu, două persoane au ajuns la spital, după ce mopedul pe care se aflau a fost lovit de o maşină în localitatea Lumina. Potrivit poliţiştilor, Dumitru M., de 39 de ani, se deplasa pe strada Mare, din localitate, la volanul unui autoturism. La un moment dat, conducătorul auto a virat la stânga pentru a intra în curtea unui imobil şi a acroşat un moped condus de Florin N., de 21 de ani. În urma impactului, atât Florin N. cât şi Deniz C., de 24 de ani, pasager pe moped, au fost răniţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii