Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Decapitată în accident rutier

ro

23 May, 2011 14:56 806 Marime text
O femeie în vârstă de 62 de ani şi-a pierdut viaţa sâmbătă noaptea, într-un cumplit accident rutier petrecut în jurul orelor 22.00, la ieşirea din localitatea constănţeană 23 August. Poliţiştii spun că Ioan Pintilie, de 63 de ani, se deplasa pe Drumul Naţional 39 (Constanţa - Mangalia), dinspre comuna 23 August către oraşul Mangalia, la volanul unui autoturism marca Renault, cu numărul de înmatriculare CT 72 PMN. La un moment dat, spun oamenii legii, ajuns în zona cunoscută drept "curba morţii", din apropiere de 23 August, bărbatul a pierdut controlul maşinii, care a lovit parapetul de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma teribilului impact, soţia conducătorului auto, Emilia Pintilie, în vârstă de 62 de ani, a murit pe loc, fiind, practic, decapitată de o bucată de metal care s-a desprins din parapet în momentul coliziunii. Şoferul a fost rănit şi el, iar pentru scoaterea sa dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea". La testarea conducătorului auto cu aparatul Drager, oamenii legii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au mai stabilit că, pe lângă alcool, tragedia rutieră s-a produs din cauza neadaptării vitezei. Ioan Pintilie a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat. Ieri, bărbatul a putut părăsi unitatea sanitară şi a fost escortat la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa pentru audieri. Procurorul de caz a emis pe numele şoferului o ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare. El este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii