Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:26 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uups! Unii au "noroc" si pe timp de criza! Sandu Mazare a vandut un Cielo din '94 cu 2.500 de euro

ro

19 Oct, 2010 08:09 563 Marime text

In timp ce este criza pentru toata lumea, iar piata auto a cunoscut un declin fara precedent, printre noi se afla si romani fericiti. Dupa principiul „ban la ban trage", senatorul P.S.D. si fratele primarului de la Constanta, Sandu Mazare, a reusit in 2010, intr-un an de plina recesiune, nu numai sa scape de un harb din garajul sau, pe care nu il mai miscase de ani buni, de cand era un ilustru necunoscut, dar a luat si bani frumosi pe el. Parlamentarul a vandut un autoturism Cielo fabricat in anul 1994 cu suma de 2.500 de euro, potrivit propriei declaratii de avere. Cu alte cuvinte, Sandu Mazare se jura ca a vandut pe piata libera un autoturism vechi de 16 ani, care era tocmai bun de casat prin programul Rabla. In aceste conditii, senatorul ar fi luat mai putin de 1.000 de euro.

In ciuda faptului ca are noroc atunci cand vine vorba de tranzactii, potrivit declaratiei de avere, senatorul este intr-o mica masura afectat de criza, conturile sale subtiindu-se serios in ultimii ani. De exemplu, in 2004, cand a pasit prima data in Parlamentul Romaniei, Sandu Mazare era pus de presa printre alesii „milionari". El avea, in acea vreme, un cont curent de 14.000 de euro si, pe langa acesta, de incasat inca 385.000 de euro, dati imprumut. In 2009, contul sau curent ajunsese la 25.000 de lei si 10.000 de euro iar, mai nou, in banca nu mai are, in lei, decat 12.500 de lei. In plus, Sandu Mazare isi ajuta anual fratele, acordand imprumuturi de sute de mii de lei S.C. APV MEDIA S.A. si lui Mihai Mazare. In fiecare an, el a sustinut APV MEDIA cu cate 200.000 de euro. In 2008, Mihai a primit de la Alexandru Mazare 145.000 de euro, in 2009, 140.000 de euro, iar in 2010, 130.000 de euro, iar anul nu s-a incheiat inca.

Sandu Mazare este, oficial, actionar la S.C. Thomas Cook Company S.A., iar valoarea actiunilor se ridica la 60.000 de lei. Desi face eforturi sa pozeze intr-un parlamentar de conditie medie, care nu epateaza prin nimic, in realitate nu este deloc asa. Sandu Mazare conduce masini scumpe, care nu se regasesc in declaratia de avere a sa sau a apropiatilor sai si sta intr-un apartament luxos in Constanta care, de asemenea, nu pare sa fie in proprietatea nimanui.

In plus, nu avem cum sa nu ne intrebam ce s-a intamplat cu dosarul in care senatorul P.S.D. a fost pus sub acuzare de catre procurorii D.N.A. pentru trafic de influenta, in februarie 2010. Este vorba de dosarul in care ar trebui sa fie cercetat si colegul sau de partid Catalin Voicu, despre care nimeni nu a mai auzit nimic din primavara acestui an, cand s-a facut valva pe marginea interceptarii ambientale.

www.uups.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii