Cum traim, fara sa stim – pietist sau ideologic – in afara Ortodoxiei, in numele “UNITATII” DE JOS SI A “IUBIRII” CELEI VECHI (I)

In ritualul actual al Liturghiei, vozglasul "Sa ne iubim unul pe altul!" ocupa un timp atat de scurt, incat noi nu avem posibilitatea sa-l patrundem, sa-l auzim nu numai cu auzul extern - dar si cu cel interior. Pentru noi acum, este doar unul dintre vozglasurile care premerg Simbolului Credintei. La inceput nu a fost asa. Cunoastem din manuscrisele liturgice ale Bisericii primare ca, dupa acest vozglas, se savarsea intr-adevar sarutarea pacii la care participa intreaga Biserica, intreaga adunare."Cand vine vremea de a da si primi reciproc pacea, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, noi ne sarutam unul cu altul. Clericii imbratiseaza pe episcopi, mireni - bar­bati pe barbati si femei pe femei..."

Pana acum acest ritual s-a pastrat in practica liturgica a nestorienilor, a coptilor, a armenilor [monofiziti cu totii, din pacate, nota noastra]; care nu s-au supus influentelor bizantine de mai tarziu. Ele reflecta mai mult forma primara a sfintei lucrari euharistice. Si nu numai a lucrarii euharistice, caci sarutarea pacii alcatuia o parte de seama si de neinlaturat a slujirii divine. Dupa botez, episcopul saruta pe cel miruit cu cuvintele: "Domnul sa fie cu tine". La hirotonia noului episcop, intreaga adunare - clerici si mireni - saluta pe episcop cu "sarutarea sfanta", dupa ce el prezida prima aducere euharistica.

Citeste continuarea materielului pe razbointrucuvant.ro.