Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:57 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Predica P.S. Sebastian Pascanu despre grijile vieţii Îngrijorare sau îmcredinţare în voia Domnului? “Oare diavolul este stăpânul nostru?! Oare în mâna lui suntem? Oare el hotărăşte ce se întâmplă sau nu cu noi?”

ro

03 Jul, 2011 16:12 1693 Marime text

predica.jpgAceastă pericopă evanghelică este un text greu. Dacă astăzi s-ar fi aflat aici un om care n-a mai călcat niciodată în biserică şi ar auzi pentru prima oară aceste cuvinte, s-ar putea scandaliza, spunând: Iată o religie care învaţă pe oameni să nu muncească! Iată un Dumnezeu care-i îndeamnă pe oameni să nu se îngrijească ce vor mânca şi cu ce se vor îmbrăca. Adică, să lenevească, aşteptând să le pice de undeva proverbiala pară mălăiaţă; să plouă, adică, cu mâncare, îmbrăcăminte şi cu toate celelalte lucruri de care avem nevoie aici pe pământ, fără a ne îngriji nicio clipă de ele.

Ei bine, nu este aşa! Şi, după cum există o ştiinţă care ne învaţă raportul dintre cifre, numită Matematică; aşa cum există o ştiinţă a corpurilor cereşti, care ne învaţă mişcarea şi tainele acelora, numită Astronomie; aşa cum există o ştiinţă a particulelor mici, a moleculelor, a atomilor, din care sunt constituite toate lucrurile din jurul nostru, numită Chimie, aşa cum există ştiinţa numită Fizică etc, - toate ştiinţele de pe pământ -, există şi o „Ştiinţă", numită Teologie, care ne învaţă astăzi până şi lucrurile cele mai elementare: cum să privim - prin prisma învăţăturii lui Dumnezeu - hrana, băutura, îmbrăcămintea şi, în general, cum să privim toate aceste lucruri, până la un punct absolut necesare existenţei noastre. Ea este învăţătura despre Dumnezeu, dar şi despre cum să-I plăcem Lui şi, în acest sens ne învaţă astăzi cum să abordăm viaţa aceasta cu toate nevoile ei: hrană, îmbrăcăminte şi celelalte griji.

Citeşte mai mult pe www.razbointrucuvant.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii