Marele premiu al festivalului "Anonimul" a fost adjudecat de o pelicula marocana
Marele premiu al festivalului "Anonimul" a fost adjudecat de o pelicula marocana
21 Aug, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1070
Marime text
# Cel mai bun lungmetraj al acestei editii a fost, in opinia juriului, filmul "Heaven`s Doors", realizat de fratii Swel si Imad Noury # Regizorii romani Tudor Giurgiu si Sebastian Voinea au obtinut mentiuni speciale pentru productiile "Legaturi bolnavicioase", respectiv "Love close-ups" * La sectiunea scurtmetraje, premiul cel mare a revenit filmului "Le temps des c=E9rises", semnat de Jean-Julien Chervier
"Heaven`s Doors" este numele peliculei care a obtinut anul acesta trofeul Festivalului independent de film "Anonimul" , organizat in comuna tulceana Sfantu Gheorghe. Decizia juriului a fost oarecum neasteptata, intrucat statisticile efectuate inainte de formularea deciziei finale nu o plasau printre favorite. Contrar acestor zvonuri, se pare ca filmul a reusit sa impresioneze juriul si sa devina marele castigator al festivitatii organizate in noaptea de vineri spre sambata in Delta. Realizat de Swel si Imad Noury si inscris in festival la sectiunea lungmetraje, "Heaven`s Doors" prezinta, pe parcursul a mai bine de doua ore, destinele unor tineri, prinsi intre indatoririle de familie si dificultatile supravietuirii. Actiunea este proiectata intr-un spatiu al infractionalitatii, caracteristic zonelor periferice ale Marocului. Filmul a obtinut, totodata, si Premiul pentru imagine. Din nefericire, fratii Noury nu si-au putut ridica personal distinctiile, intrucat erau prezenti la Festivalul de Film de la Sarajevo. Au fost, insa, reprezentati la Sfantu Gheorghe de mama lor.Cineastii romani au luat mentiuniPeliculele romanesti inscrise in competitie s-au numarat si ele printre realizarile premiate. "Legaturi bolnavicioase" al lui Tudor Giurgiu, inscris la sectiunea lungmetraje, a obtinut o mentiune pentru cuplul de actrite Maria Popistasu - Ioana Barbu, protagonistele primei povesti de dragoste dintre doua femei filmata la noi in tara. Cealalta productie autohtona, scurtmetrajul de fictiune "Love Close-Ups" al lui Sebastian Voinea a obtinut, de asemenea, unul dintre cele doua premii speciale rezervate acestei categorii. El a impartit podiumul cu pelicula australiana "Hold, please", in regia lui Chris Cudlipp. Ambele scurtmetraje au avut ca tema sinuciderea.Premiul pentru regie a revenit realizarii iraniene "Offside", semnata de Jafar Panahi, un film ce are ca tema principala conditia femeii in tara ayatollahilor, in timp ce ultima distinctie acordata la sectiunea lungmetraje, mentiunea pentru idee, a revenit coproductiei franco-belgiene "Iceberg".In ceea ce priveste scurtmetrajele de fictiune, trofeul a fost castigat in acest an de "Le temps des c=E9rises", realizat de Jean-Julien Chervier. Acesta reuseste sa surprinda pe parcursul a doar 15 minute inceputul unei relatii pasionale intre doi protagonisti de varsta a treia care se cunosc la o manifestatie. De asemenea, un alt scurtmetraj, "Terra incognita", al elvetianului Peter Volkart, a devenit laureatul Premiului special "Ovidiu Bose Pastina". Filmul prezinta experientele ciudate ale unui fizician in Sibiul interbelic. In fine, lista premiantilor este inchisa de filmuletul de animatie elvetian "Not the End", unicul laureat al acestei sectiuni, regizat de Clemens Steiger.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii