35 de elevi beneficiari Şcoala „Adrian V. Rădulescu" a implementat proiectul „Şi noi suntem viitorul"
35 de elevi beneficiari: Şcoala „Adrian V. Rădulescu" a implementat proiectul „Şi noi suntem viitorul"Beneficiarii direcţi ai proiectului, cei 35 de elevi proveniţi din familii cu venit minim garantat, au participat timp de opt luni la activităţi extracurriculare precum „Noi şi natura", „Club de voluntariat", vizite la Muzeul Grigore Antipa din Bucureşti, Muzeul Delta Dunării din Tulcea, Atelier de creaţie. Lunar au avut loc activităţi în cadrul Clubului de lectură, dar şi în cadrul Clubului de dezbatere „Rolul meu în comunitate".
În luna aprilie şi a fost organizată o campanie de strângere de fonduri - expoziţie cu vânzare a produselor realizate pe tot parcursul proiectului în cadrul atelierului de creaşie. În luna octombrie, elevii au partiicpat la o altă campanie în care au valorificat rezultatele proiectului. S-a înfiinşat ansamblul folcloric mixt „Junii Murfatlarului", ansamblu care a susţinut un program cu ocazia Zilelor şcolii şi care a participat şi la Zilele Murfatlarului în luna septembrie. Ansamblul a obţinut premiul I în luna mai la Festivalul de folclor din Băicoi, judeşul Prahova. Toate activităţile s-au derulat cu ajutorul grantului în valoare de 15.000 lei.
Sub deviza „Şi noi suntem viitorul!" elevii din grupul ţintă au avut oportunitatea de a-şi valoriza prin intermediul acestor activităţi din proiect, energia, creativitatea şi capacitatea de a se implica şi integra în societate. Proiectul a condus la creşterea calităţii actului educaţional şi a rezultatelor învăţării, la stimularea interesului elevilor şi al cadrelor didactice de a se implica în proiecte şi programe educative curriculare, extraţcolare şi extracurriculare, la asigurarea unor şanse egale de dezvoltare personală şi la transformarea educaţiei în sursă de dezvoltare comunitară.
„Acest proiect a venit în sprijinul activităţii şcolare pentru a stimula dezvoltarea cognitivă, spirituală, interpersonală şi socială prin contextele create de diversele modalităşi de concretizare ale acestuia oferind posibiltatea abordărilor interdisciplinare, crosscurriculare şi transdisciplinare, exersând competenţele şi abilităţile de viaţă într-o manieră integrată, de dezvoltare holistică a personalităţii. Împreună, copiii, profesorii şi părinţii au putut face din şcoală un loc plăcut pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate", a precizat coordonatorul proiectului, profesor Anamaria Burada.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp