Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:09 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzat de omor cu premeditare, judecat în libertate

ro

25 Aug, 2010 01:54 1441 Marime text
Eliberat în urmă cu nici măcar o săptămână de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, care au considerat că nu există suficiente dovezi împotriva lui, Ibazer Amer, bărbatul judecat pentru incendierea rudelor sale, a scăpat iar de închisoare.

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins propunerea de arestare preventivă formulată pe numele lui de procurori, aceştia din urmă solicitând cu insistenţă încătuşarea bărbatului, pe care îl consideră un real pericol pentru societate.

În urmă cu două zile, Amet a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, anchetatorii reţinând în sarcina sa faptul că a încercat să comită omorul asupra a două sau mai multe persoane, cu premeditare, în public şi prin mijloace care au pus în pericol viaţa mai multor cetăţeni. Totodată, individul va fi judecat şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Cu toate acestea, judecătorii au apreciat, pentru a doua oară în decursul a nici măcar o săptămână, că suspectul poate fi cercetat în stare de libertate. Decizia Tribunalului Constanţa poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanţa, însă pare greu de crezut că recursul procurorilor va fi admis, în condiţiile în care este vorba despre aceeaşi instanţă care l-a eliberat în primă fază pe Amet.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • justice 25 Aug, 2010 09:21 inca un abuz al lui teodor nita-desi e procuror la parchetul de pe linga tribunalul constanta ,lucru ilegal ptr ca impotriva sa sint pe rol dosare penale in lucru, aplecat la parchetul medgidia sa ia personal cazul ptr ca seful barului cu keke sint ciripitorii lor...ce tentativa de omor cind actele medico legale spun ca nu i a fost pusa viata in pericol asa zis victimei???cins era avocatul mafiei care a ucis o familie intreaga si fetita de 8 ani amalia a fost ingropata de vie tot asa a procedat teodor nita? ce au de zis grupul nasta epure a nita? le inregistreaza sri 0952 dga dna telefoanele? vreti grup organizat? luati cazul nistor de la cernavoda fraude bancare- teodor nita procuror a lexandru nita frate avocat si a nita in apel judecator...ce fac csm ministrul justitie traian basescu care l anumit fara concurs pe nita desi a fost dat afara de 2 ori din magistratura