Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:31 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratorii fara atestat se plimba prin Europa pe banii locatarilor

ro

28 Oct, 2005 00:00 820 Marime text

Asociatii de proprietari cu datorii din cauza delapidatorilor

In ultimul timp s-au semnalat multe cazuri de administratori care au furat banii asociatiilor de locatari/proprietari de care aveau grija si au parasit apoi tara, inainte ca autoritatile sa ii poata retine * Reprezentantii Uniunii Asociatiilor de Proprietari Constanta ne-au declarat ca si in orasul nostru se semnaleaza destul de des astfel de cazuri * Dan Nestor, unul dintre membrii consiliului director al UAP Constanta este unul dintre multii pagubiti * Reprezentantii uniunii spun ca majoritatea celor care fura banii asociatiilor sunt administratori care nu au facut cursurile pentru obtinerea atestatului si nu erau acreditati de catre Serviciul de Sprijinire si Indrumare Metodologica din cadrul Primariei Constanta

Realitatea in care traim ofera de multe ori surprize neplacute romanilor. Chiar daca se spera la integrarea europeana si aspiram sa devenim si sa dovedim ca putem fi in pas cu asa-numitele tari civilizate, vedem zi de zi exemple de fapte care ne indeparteaza din ce in ce mai mult de mult dorita Europa. Daca actele de coruptie sunt "emblema" tarii noastre si se produc in toate zonele de activitate, o "specialitate" preferata de multi dintre infractorii autohtoni este si delapidarea. In ultimul timp, presa a semnalat numeroase cazuri de administratori care au furat si au fugit din tara cu banii asociatiilor de locatari/proprietari de care aveau grija. Fugarii, in loc sa se gandeasca la binele oamenilor care isi platesc intretinerea si care nu doresc sa aiba datorii fata de furnizorii de energie termica si apa, au grija sa isi asigure un trai mai linistit, cu acesti bani, de obicei intr-o alta tara. Reprezentantii Uniunii Asociatiilor de Proprietari (UAPC) Constanta ne-au declarat ca si in orasul nostru se semnaleaza destul de des astfel de cazuri. Victimele, de obicei, sunt obligate sa dea alti bani pentru acoperirea pagubei si pentru a evita oprirea caldurii si a apei. Banii incasati de asociatiile de proprietari iau, in multe cazuri, alte destinatii, stabilite de catre casieri si administratori care, in loc sa faca treaba pentru care sunt platiti si sa achite facturile pentru agentul termic sau pentru apa, folosesc banii dupa bunul plac si in interes personal. In peste 70% din cazuri, activitatea asociatiilor si a celor care le gestioneaza nu este controlata de nimeni. Cazul cel mai fericit este atunci cand exista o comisie de cenzori. Insa, aceasta comisie este formata tot din membrii asociatiei care prefera sa musamalizeze ilegalitatile observate. Astfel, multi romani prefera sa gestioneze banii unei asociatii de locatari, vazand in aceasta munca sansa vietii de a se imbogati, luand banii si disparand fara urma. Problema mai mare este atunci cand comisia de cenzori nu face o nota in aceste cazuri, fara o informare de acest gen politistii neputand dovedi ca s-au delapidat fondurile. De obicei, comitetul de locatari este din timp "instruit" de catre delapidator sa nu convoace comisia de cenzori si astfel sa poata scapa fara pedeapsa din partea legiuitorilor. Situatiile mai fericite sunt acelea cand regiile intrerup furnizarea utilitatilor si locatarii se sesizeaza, iar administratorii sunt obligati sa scoata banii furati "de la saltea". Un astfel de caz s-a intamplat, potrivit declaratiilor reprezentantilor UAPC, in aceste saptamani la Constanta. Asociatia nr. 593 avea datorii la furnizori de peste un miliard de lei vechi. In momentul in care s-a sistat furnizarea de apa calda, locatarii au inceput sa-si puna intrebari, de ce nu s-au platit facturile, in moment ce ei platisera sumele datorate la intretinere. Printr-un adevarat "miracol", in cateva zile administratorul a platit aproximativ 800 de milioane din suma datorata. Mihai Smochina, purtatorul de cuvant al UAPC spune ca, daca acel administrator nu avea intentia de a delapida, ar fi trebuit sa plateasca facturile.Nici cei din conducerea UAPC nu sunt feriti de delapidatoriDe asemenea, Smochina spune ca majoritatea celor care fura banii asociatiilor sunt administratori care nu au facut cursurile pentru obtinerea atestatului si nu erau acreditati de catre Serviciul de Sprijinire si Indrumare Metodologica din cadrul Primariei Constanta. Poate si acesta este un motiv pentru care ei incearca sa se faca nevazuti. De foarte multe ori se descopera greseli flagrante in gestiune, probleme care apar mai ales din cauza nestiintei si a lipsei de profesionalism. Dan Nestor, unul dintre membrii consiliului director al UAPC Constanta este unul dintre multii pagubiti. Administratorul care se ocupa de asociatia de proprietari nr. 226, din zona Balada, a carui membru este si Nestor, a fugit anul trecut cu 130 de milioane de lei vechi, bani pe care trebuia sa-i foloseasca pentru a plati facturile catre furnizori. Exista informatii ca delapidatorul a fugit din tara, iar proprietarii au fost nevoiti sa dea alti bani pentru a acoperi "gaura" in care i-a lasat acesta. Vecinii lui Dan Nestor spera ca, pana la urma, sa prinda "fugarul", macar pentru a-l da pe mana justitiei, daca nu-si vor putea recupera prejudiciul. Situatia de la Constanta nu este singulara. In toata tara se intampla frecvent astfel de cazuri. Potrivit unor statistici intocmite de Serviciul Investigatii Criminale din Politie, numai in Bucuresti, peste 250 de administratori si casieri au intrat in vizorul anchetatorilor si asta doar in primele sase luni ale acestui an. Locul secund pe lista neagra este ocupat de Cluj, cu 100 de cazuri, fiind urmat de Iasi, cu 85 de cazuri si de Bistrita Nasaud, cu 50 de cazuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii