Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ai bani, ai carte, ai parte

ro

29 May, 2002 00:00 917 Marime text

Romania va ajunge tara cu cei mai multi intelectuali someri

Nu se mai spune "pot urma o facultate", ci "imi permit sa urmez o facultate" * Astazi, aproape ca nu mai exista tineri care sa nu fie studenti * Anul 1997 a fost ultimul an in care invatamantul superior a avut locuri suta la suta subventionate de stat * S-a ajuns la stadiul in care sunt mai multi studenti cu taxa decat fara * Nimeni nu este interesat de ceea ce ii asteapta pe studenti dupa absolvire, atata timp cat statul obtine bani frumosi de pe urma acestora

Unul din drepturile fundamentale ale omului este acela de a avea dreptul la invatatura si la cultura. Insa, in Romania din ziua de astazi, problema se pune oarecum diferit. Nu mai este vorba de un drept, ci de o posibilitate. Nu se mai spune "pot urma o facultate", ci "imi permit sa urmez o facultate". Din pacate, aceasta noua conceptie, deja foarte solid incetatenita, ridica pe tapet o alta problema: cea a unei false ierarhii a valorilor. Nu mai au "scoala" cei pe care ii "duce capul", ci cei pe care ii "duce buzunarul". Si din acest motiv se pierd extrem de multe talente sau capacitati care ar putea face ceva pentru societatea romaneasca, locul fiindu-le luat de unii care razbesc pretutindeni sprijiniti de banii parintilor. Cel mai bun exemplu in aceasta directie il reprezinta felul in care se desfasoara examenul de admitere in facultati si, nu in ultimul rand, felul in care este privit si organizat invatamantul romanesc.

Inainte vreme, cine facea o facultate era cu adevarat cineva. Acest lucru, in primul rand, datorita faptului ca nu trecea oricine de examenul de admitere, foarte riguros organizat. Poate din acest motiv putinele facultati existente erau luate cu asalt, din multimea candidatilor fiind alesi numai cei care se ridicau deasupra nivelului mediu. Unii considera ca atunci era mai bine, altii declara in schimb este de preferat modul in care se desfasoara lucrurile in ziua de azi. Totul depinde din ce punct de vedere sunt observate lucrurile. Astazi, aproape ca nu mai exista tineri care sa nu fie studenti. Oricine doreste acest lucru poate urma o facultate, isi poate dobandi un statut, altadata atat de ravnit si atat de greu de obtinut. Nu mai impresioneaza pe nimeni cand un tanar spune ca este student, si acest lucru din cauza faptului ca a ajunge student nu presupune decat sa iti permiti sa achiti o taxa la facultate. Anul 1997 a fost ultimul an in care invatamantul superior a avut locuri suta la suta subventionate de stat. Odata cu anul urmator, au fost introduse primele locuri cu taxa la universitatile de stat. Acest lucru in vreme ce facultatile particulare apareau pe banda rulanta, ca ciupercile dupa ploaie. Daca in anul 1998, proportia dintre locurile cu taxa si cele fara era de aproximativ 5 la 40, odata cu trecerea anilor, numarul locurilor cu plata in invatamantul superior de stat a crescut simtitor, ajungand ca pentru urmatorul an universitar, respectiv 2002-2003, cele cu plata sa le depaseasca pe cele subventionate. Universitatea "Ovidius" din Constanta scoate la concurs 300 de locuri fara taxa si 450 cu taxa la facultati, in vreme ce pentru invatamantul postuniversitar sunt alocate 135 de locuri subventionate de stat si 215 cu taxa. Iar examenul de admitere este, de la an la an, tot mai facil si mai putin riguros, conform unei noi politici care suna, aproximativ, astfel: "Cu cat mai multi studenti cotizanti, cu atat mai bine pentru noi".

Tara intelectualilor

Dupa cum se poate observa cu ochiul liber, s-a ajuns la stadiul in care sunt mai multi studenti cu plata decat fara. Acestui aspect i se adauga si un altul, poate mult mai grav. Prin introducerea locurilor cu taxa si indeosebi prin cresterea numarului acestora, o promotie a ajuns sa numere in jurul a o suta de studenti, iar la facultatile cu mai mare cautare, cum este Dreptul sau Stiintele Economice, ajungandu-se la cifre mult mai mari. Or, in conditiile in care numarul locurilor de munca este in continua scadere, este imposibil de imaginat ce rost are ca in fiecare an sa iasa de pe bancile facultatii unui singur oras aproximativ 200 de avocati sau tot atatia contabili, si asta fara sa se mai ia in calcul cei care isi obtin diploma la facultatile particulare. Si acest lucru se repeta in fiecare an, in conditiile in care locuri de munca nu se mai gasesc aproape in nici un domeniu. Totusi, de la un an la altul, politica locurilor cu taxa este continuata. Explicatia rezida in faptul ca nimeni nu este interesat de ceea ce ii asteapta pe studenti dupa absolvire, atata timp cat patru sau cinci sau chiar sase ani statul obtine bani frumosi de pe urma acestora. Romania poate fi considerata, astfel, tara cu cei mai multi intelectuali din lume sau, mai exact, tara cu cei mai multi intelectuali someri. Lucru ce poate fi considerat oricum, numai benefic nu. In acest context, nu ne ramane decat sa dam dreptate batranilor atunci cand se intreaba retoric: "Dar pamantul cine il mai munceste, maica?". Si ca orice intrebare retorica, si aceasta ramane fara raspuns.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii