Amenzi pentru munca la negru
Amenzi pentru munca la negru
02 Nov, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1278
Marime text
Peste 100 de societati verificate de inspectorii ITM intr-o saptamana
In cursul saptamanii trecute, reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta au continuat actiunile de control ce au ca scop depistarea si sanctionarea angajatorilor care utilizeaza forta de munca fara forme legale si incalca prevederile legislatiei muncii. Obiectivele actiunilor de control sunt respectarea legislatiei in domeniul relatiilor de munca, imbunatatirea conditiilor de munca si reducerea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala. In domeniul relatiilor de munca au fost controlati 53 de agenti economici, din care 12 agenti economici au fost sanctionati cu avertismente pentru nedepunerea in termen, la I.T.M. Constanta a dovezilor care atesta plata lunara a datoriilor catre bugetul de stat. Societatea "Majda Impex" SRL a fost sanctionata contraventional cu amenda de 20 de milioane de lei pentru neincheierea in forma scrisa a unui contract individual de munca. Pentru nerespectarea aceleiasi prevederi legale, A.F. "Paslan Mioara" si societatea "Davidov Com" SRL au fost sanctionate contraventional cu amenda de cate 20 de milioane de lei. In domeniul securitatii si sanatatii in munca au fost verificati 60 de agenti economici din domeniile constructii civile si industriale, agricultura, turism, industrie alimentara, panificatie si transporturi auto unde au fost dispuse masuri organizatorice.De asemenea, in perioada 27-29 octombrie, Autoritatea Nationala de Control prin Inspectia Muncii a desfasurat actiuni de verificare a realizarii masurilor dispuse cu ocazia derularii Campaniei Nationale privind modul de respectare a prevederilor legale referitoare la sanatatea si securitatea in munca a angajatilor din unitatile economice care efectueaza operatiuni cu substante si preparate periculoase. Cu aceasta ocazie s-au organizat trei echipe formate din cate doi inspectori de munca din cadrul compartimentului securitate si sanatate in munca al ITM Constanta, care au desfasurat actiuni de verificare a masurilor dispuse la sapte agenti economici cum ar fi Oil Terminal, Chimpex SA, Conpet Ploiesti - filiala Constanta, Lafarge Romcim SA, Dobromin si Bucuresti SA - sucursala Medgidia. Nu s-au aplicat sanctiuni contraventionale, inspectorii de munca constatand ca masurile stabilite au fost indeplinite in termenele prevazute in procesele verbale de control.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii