Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:43 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asistenta medicala permanenta in minivacanta de 1 Mai

ro

27 Apr, 2004 00:00 565 Marime text
Cu ocazia zilei de 1 Mai, asistenta medicala de urgenta va fi asigurata pe intreg litoralul prin Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta si serviciile de urgenta ale Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta si Spitalului Municipal Mangalia. Astfel, un numar de 20 de ambulante vor fi gata sa intervina in orice moment in toate statiunile de pe litoral acolo unde, in aceasta perioada, vor functiona unitati de cazare si alimentatie publica. In acest sens, Directia de Sanatate Publica Judeteana a realizat zilele acestea planul de supraveghere si inspectie sanitara a activitatii turistice pe litoral pentru perioada 1-3 mai a.c. Masura a fost luata avand in vedere faptul ca, de vineri seara si pana luni, in judetul Constanta, si nu numai, se vor afla foarte multi tineri care vor consuma in special produsele oferite de terasele unitatilor de alimentatie, punctele de pe plaja sau vanzatorii ambulanti. Astfel, pentru a fi evitate surprizele neplacute datorate toxiinfectiilor alimentare, lucratorii Inspectiei Sanitare de Stat, impreuna cu cei ai DSPJ vor evalua si controla in permanenta toate unitatile de alimentatie publica. Potrivit declaratiilor inspectorului ISS, Anca Dinu, controalele privind starea unitatilor de cazare si alimentatie publica, precum si stadiul plajelor din statiuni au debutat in urma cu aproximativ o saptamana, tocmai pentru a fi evitate neplacerile o data cu sosirea primilor turisti la malul marii. Tot in aceasta perioada, un numar de opt medici inspectori si 16 asistenti de igiena vor efectua controale in unitatile de cazare si alimentatie publica din statiunile Mamaia, Eforie Nord si Sud, Costinesti, Neptun-Olimp, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai si Vama Veche. Aici vor fi evaluate conditiile igienico-sanitare ale spatiilor de cazare din hoteluri, conditiile igienico-sanitare si de siguranta ale alimentelor din unitatile de alimentatie publica prin verificarea calitatii materiilor prime, conditiilor de transport al produselor alimentare, conditiilor de preparare, depozitare si servire a alimentelor perisabile. De asemenea, inspectorii sanitari vor verifica pana la finele saptamanii asigurarea apei potabile prin inspectia surselor de apa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii