Asistentii medicali nu au primit inca salarii majorate
Asistentii medicali nu au primit inca salarii majorate
13 Jul, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
920
Marime text
In urma cu aproximativ o luna de zile, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, asistentii medicali din sectia Radiologie se declarau nemultumiti vizavi de acordarea majorarilor salariale. Desi acestia trebuiau sa primeasca, conform Ordonantei 191/2003, o majorare a salariului de baza, in plus fata de indexari, prin evaluarea performantelor individuale, ordonanta nu a fost aplicata in mod corespunzator, deoarece in momentul de fata s-a ajuns in situatia in care asistentii tineri sa primeasca bani mai putini, iar cei in varsta mai multi, chiar daca performantele sunt aceleasi. Astfel, angajatii sectiei Radiologie s-au adresat conducerii spitalului de nenumarate ori, iar sindicatul "Siampa Sanitas" a fost de acord cu alte criterii de aplicare a grilei de salarizare. In plus, tinerii sunt nemultumiti de faptul ca, desi muncesc foarte mult si au aceleasi calificari ca cei mai in varsta, la salariu exista diferente de cateva milioane bune, bani la care se adauga sporurile, legale, de vechime. Astfel, ne-au declarat acestia, a fost incalcat Codul Muncii, in care se mentioneaza ca este interzisa orice discriminare, indiferent de varsta, sex sau orientare sexuala. Chiar daca Inspectoratul Teritorial de Munca a acordat SCJU un termen in care ar fi trebuit sa se recalculeze salariile, acest lucru nu s-a intamplat pana in prezent.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii