Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:22 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avortul cu mesa, ultima tehnica de a scapa de nastere

ro

23 Nov, 2003 00:00 898 Marime text

Cine are copii, sa si-i creasca; cine nu, sa nu-i doreasca

Femeia care a incercat aceasta inedita metoda de a scapa de fat era in a patra luna de sarcina si a stat mai bine de o saptamana cu peruca in interior * Medicii spun ca sansele ei de a supravietui sunt extrem de mici * Tanara in varsta de numai 24 de ani se afla in prezent internata in sectia Terapie Intensiva, fiind mentinuta in viata de aparate * Uterul acesteia era plin de puroi, iar operatia a fost dificila din cauza faptului ca sangele nu se mai coagula

O femeie in varsta de numai 24 de ani, din judetul Constanta, a ajuns in stare deosebit de grava la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta dupa ce si-a provocat un avort cu o mesa. Conform afirmatiilor medicului sef al Clinicii de Obstetrica-Ginecologie I, doctor Ieremiea Lazar, femeia a ajuns la spital abia dupa o saptamana de la provocarea avortului. "Este un caz de o gravitate foarte mare, care ne aminteste de avorturile dinainte de 1989. Femeia a ajuns cu necroza, stare toxico-septica, peritonita", a explicat medicul sef Ieremiea Lazar. Uterul tinerei era plin de puroi, iar operatia a fost dificila din cauza faptului ca sangele nu se mai coagula. "Timp de o saptamana a stat cu mesa in interior pentru a i se declansa contractiile, care sa elimine sarcina. Era insarcinata in patru luni si, cu cat sarcina este mai avansata, cu atat creste riscul la care femeia se expune", a mai afirmat doctorul Ieremiea Lazar, medicul sef al Clinicii de Obstetrica-Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Acesta a mai precizat faptul ca ultimul caz asemanator din punctul de vedere al gravitatii pe care l-a avut in cariera sa de medic ginecolog a fost in anul 1992, cand o femeie si-a produs un avort empiric prin folosirea unui corp dur. Femeia de 24 de ani se afla, in prezent, internata in sectia Terapie Intensiva, fiind mentinuta in viata de aparate. Ea era recasatorita, actualul sot parasind-o. "Probabil ca s-a trezit singura, cu o sarcina destul de avansata, si a fost cuprinsa de panica. Eu, personal, nu o condamn pentru ceea ce a facut, pentru ca exista oameni extrem de saraci care sunt in stare sa riste orice. Nu ii condamn", a conchis medicul sef Ieremiea Lazar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii