Azilul, ultima halta a napastuitilor sortii

Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamani/Fii batrani ce suntem, cu parintii batrani

Pentru multe persoane de varsta a treia, Caminul de batrani ramane singura speranta, atunci cand nu mai au nici un sprijin pe lumea asta * Fiecare dintre cei internati aici are o poveste a sa, de un dramatism aparte, si care numai la simpla ascultare te face sa lacrimezi, indiferent cat ai fi de tare * Caminul este arhiplin, iar cei care au cerut sa fie internati aici, asteapta cu bucurie sa moara vreunul dintre locatari, pentru a-i lua locul * In prezent, pe lista se afla peste cinci sute de batrani care nadajduiesc sa le fie mai bine aici, decat unde traiesc acum * Multi dintre ei nu-si vor vedea niciodata visul cu ochii

Singuratatea, saracia sau pierderea locuintei ii determina pe multi batrani constanteni sa apeleze, ca la o ultima solutie, la Caminul Azil pentru pensionari. In acest moment, aceasta institutie are 250 de locuri, toate ocupate si circa cinci sute de dosare in asteptare. "Din pacate, locurile de cazare se elibereaza numai cand vrea Domnul, insa noi incercam sa-i ajutam si pe cei care sunt nevoiasi, dar au o familie si o locuinta, prin intermediul Centrului Social de Zi, oferind batranilor ingrijiri la domiciliu", ne-a informat Doruta Giuglea, directorul celor doua unitati.

"Am muncit, aveam si noi curte, gradina..."

In cadrul Azilului locuiesc atat oameni singuri, dar si familii care au ramas din diferite motive, pe strada. Este cazul familiei Ciurca, ambii in varsta de 64 de ani, bolnavi, si pe care i-am gasit maturand garsoniera in care locuiesc. Anitica si Gheorghe au locuit timp de 55 de ani intr-un apartament cu doua camere, decent, aflat in incita fostului Sanatoriu de Dermato-Venerice din Agigea, acolo unde au si lucrat. Amandoi batranii s-au imbolnavit in copilarie, insa, in vreme ce era angajat ca fochist la centrala termica a Sanatoriului, Gheorghe Ciurca a suferit un accident de munca in urma caruia ramanand paralizat pentru o perioada, reusind sa treaca si peste asta. "Am dus-o bine pana s-a mutat spitalul, iar locuinta in care stateam, desi a ramas tot a noastra, a fost debransata complet de la apa rece si calda devenind astfel imposibil de locuit in aceste conditii, cu atat mai mult cu cat noi suntem si bolnavi" a spus batranul. In noiembrie se implinesc trei ani de cand casa lor este garsoniera caminului, iar de vizita cuiva nici nu poate fi vorba, pentru ca singurele lor rude sunt in Moldova si acestea nu pot veni sa-i vada. Cu toate acestea ei mai stiu sa zambeasca...

Batrana, singura si cu casa luata

Maria Ilie are 78 de ani si este din Constanta. Cu lacrimi prelingandu-se pe obraz, batrana accepta sa povesteasca prin ce necaz trece acum cand ar trebui sa se odihneasca dupa o viata de munca. Atunci cand s-a casatorit, prin 1958, sotul ei avea deja o fata din prima casatorie pe care Maria a crescut-o ca pe copilul ei, pentru ca altii nu a mai avut. In 1976 fata s-a maritat si a cerut parintilor o suta de metri patrati ca sa-si ridice si ea o incapere care sa-i apartina. Acestia au facut intocmai, i-au dat terenul, au crescut nepotul si totul parea ca in povesti, insa casa inceput sa fie motiv de litigiu intre fiica si parinti. In 1990, sotul Mariei Ilie a murit, iar la succesiune s-a hotarat ca batrana are dreptul la jumatate din locuinta, iar din jumatatea sotului ea a luat un sfert si fiica ei vitrega restul. " Aveam dependintele in diviziune, desi fata mea avea drept la 40 de centimetri care faceau parte din casa ridicata de mine si care ramasese a mea, dar fata a vandut dreptul ei unui turc si de aici cosmarul", a declarat Maria Ilie. Cetateanul turc, Aigui Tair Burmambet interzis accesul femeii la dependinte, ridicand un zid intre acestea si casa batranei si a vrut sa-i ia si cei 40 de centimetri reusind mai mult de atat, Maria Ilie fiind practic nevoita sa paraseasca domiciliul si sa stea doi ani prin vecini pentru ca bucata de pamant care facea legatura de la poarta in casa a revenit la departajare fiicei vitrege a acesteia care a vandut cu totul. In prezent femeia nu mai spera in recuperare locuintei, pe care a ridicat-o impreuna cu sotul ei din temelii si nu mai crede in justitie.