Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:39 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banii pentru asistentii sociali intarzie sa vina

ro

21 Oct, 2005 00:00 693 Marime text

Adrese, una dupa alta

Pentru continuarea activitatii in conditii normale a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, pana la finele anului, institutia are nevoie de 79 miliarde de lei vechi * Incepand cu luna septembrie, DGASPC se afla in imposibilitatea acoperirii cheltuielilor materiale si de personal * Aceste probleme vor influenta direct copiii si adultii cu probleme de sanatate, aflati in sistemul de asistenta sociala, dar si angajatii institutiei

Reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Constanta au declarat ca, incepand cu data de 1 ianuarie a.c., DGASPC a preluat in administrare cele trei centre destinate adultilor cu handicap de la Techirghiol, Negru-Voda si Poarta Alba, care pana la acea data dispuneau de bugete proprii. Desi la sfarsitul lunii decembrie 2004 se observa o diminuare a cheltuielilor materiale si la personal, urmare a disponibilizarilor care au avut loc in luna octombrie a anului 2004, in luna decembrie a aceluiasi an se aproba o organigrama care prevedea un numar de 1552 de persoane. Bugetul pentru anul in curs s-a dovedit insuficient si, inca din luna martie a.c., DGASPC Constanta a adus la cunostinta autoritatilor locale si a celor centrale competente, imposibilitatea asigurarii continuitatii functionalitatii institutiei si a platii salariilor incepand cu luna aprilie. Pentru a preveni efectele acestei situatii de criza, in lunile urmatoare, DGASPC a continuat demersurile in vederea obtinerii finantarii necesare pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii de protectie sociala prin adrese catre autoritatile in domeniu. Ca urmare a acestor adrese, in luna iunie, Consiliul Judetean Constanta, a suplimentat bugetul si a acordat directiei 29,619 miliarde de lei vechi, suma care a acoperit necesarul continuarii activitatii pana in luna august. Din pacate, incepand cu luna septembrie, DGASPC se afla din nou in imposibilitatea acoperirii cheltuielilor materiale si de personal pentru lunile ramase pana la sfarsitul anului curent. Aceste probleme vor influenta direct copiii si adultii cu probleme de sanatate, aflati in sistemul de asistenta sociala, dar si angajatii DGASPC Constanta. Pentru continuarea activitatii in conditii normale, pana la finele anului, directia are nevoie de 79,4 miliarde de lei vechi. Ieri, conducerea DGASPC Constanta a trimis, din nou, adrese catre toate autoritatile competente in speranta ca solicitarile vor avea ecou si isi vor gasi rezolvarea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii