Batalie muzicala pentru Moscova
Batalie muzicala pentru MoscovaLa Eurovisionul de anul acesta au participat 209 piese, toate fiind validate şi omologate pentru a se prezenta în faţa juriului de specialitate.
Juriul format din 11 membri va asculta, astăzi, cele 2009 piese omologate, dintre ele vor fi selectate numai 24 care vor ajunge în cele două semifinale. Pe 27 ianuarie va fi difuzată prima semifinală, iar pe 29, cea de a doua. În urma celor două serii de eliminări, va ieşi la iveală piesa care ne va reprezenta în concursul Eurovison 2009 din Moscova, de pe data de 16 mai. Printre artiştii mai cunoscuţi care şi-au depus piese care să participe la Eurovision se numără trupa Etnic cu două piese, Vali Crăciunescu, cei de la Tabassco şi Biondo care sunt nişte cunoscuţi ai festivalurilor de muzică. Nico participă şi anul acesta la Eurovision trăgând speranţe că de această dată alături de Moni-k va reuşi să obţină girul publicului şi al juriului şi să ne reprezinte la Moscova. Noni Răzvan Ene, un copil talentat şi-a făcut curaj şi a trimis şi el o piesă cu care speră că va fi printre cei care au şanse să plece în Rusia, pe 16 mai. Au mai trimis piese Jasmine, Romeo Zaharia, Adi Molnar, Alin Nica şi alţii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp