Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:23 14 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Beneficiile materiale stimuleaza in cautarea unui loc de munca

ro

20 Jan, 2005 00:00 1303 Marime text

Peste 4500 de someri au primit alocatii pentru incadrarea inainte de expirarea somajului

Principalele masuri luate in 2004 in vederea scaderii ratei somajului au constat in acordarea de alocatii, in ocuparea temporara a fortei de munca pentru dezvoltarea comunitatii locale * Serviciile de mediere a muncii si formarea profesionala au dat si ele rezultate bune, mai mult de 15.000 de someri incadrandu-se in munca prin intermediul acestora * La capitolul nerealizari sunt trecute insa acordarea de imprumuturi pentru creditarea IMM-urilor si stimularea mobilitatii fortei de munca

Stimularea somerilor in cautarea activa a unui loc de munca a reprezentat una dintre principalele actiuni intreprinse in 2004 de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta in vederea scaderii ratei somajului. Principalele masuri luate in acest sens au constat in acordarea de alocatii pentru somerii care se incadreaza inainte de expirarea somajului, ocuparea temporara a fortei de munca din randul somerilor pentru dezvoltarea comunitatilor locale. Serviciile de mediere a muncii, serviciul de informare si consiliere profesionala, formarea profesionala, la fel ca si acordarea de imprumuturi pentru creditarea IMM-urilor si stimularea mobilitatii fortei de munca fac parte din aceeasi categorie a masurilor de stimulare a somerilor. Dintre acestea, cea mai eficienta, la fel ca si in anii anteriori, s-a dovedit a fi acordarea de alocatii, beneficiile materiale stimuland 4737 de someri pentru gasirea unui loc de munca. Un interes deosebit s-a observat pentru masura activa de ocupare a fortei de munca pentru dezvoltarea comunitatilor locale. Prin aceasta s-a urmarit ca efectul direct sa fie scaderea numarului de someri inregistrati in anumite zone din mediul rural, in special din zona Harsova. Potrivit declaratiei directorului executiv AJOFM Constanta, Carmen Raducu, programul de ocupare temporara a fortei de munca a fost aplicat in principal in localitatile cu pondere mare a somerilor in populatia stabila, in localitatile relativ izolate si acolo unde numarul angajatorilor este foarte mic. Astfel, in cursul anului 2004, AJOFM a incheiat 58 de conventii cu 24 de autoritati publice locale, in urma acestora fiind incadrati 1866 de someri. Aplicarea masurii se pare ca a avut mai multe avantaje, prin aceste subventii realizandu-se si programe de dezvoltare a comunitatii, in special lucrari de infrastructura de durata, care, in opinia reprezentantilor AJOFM vor crea premize de atragere a potentialilor investitori in zona si implicit a cresterii gradului de ocupare a fortei de munca. De asemenea, in urma serviciului de mediere a muncii si a serviciului de informare si consiliere profesionala, au fost incadrati in munca 15.000 de someri. Dintre acestia, 9.700 sunt incadrati pe o perioada nedeterminata, restul de 5300 fiind incadrati cu contract de munca pe perioada determinata. Potrivit statisticilor AJOFM-ului, se pare ca 64,6% din somerii care au necesitat asistenta in vederea ocuparii unui loc de munca au si fost incadrati. Comparativ cu 2003, anul trecut au fost angajate cu aproximativ trei mii mai multe persoane aflate in cautarea unui loc de munca, numarul de persoane asistate in 2004 fiind de 23.261, mai mare cu peste 8.000 de persoane fata de anul 2003. Se pare ca nu toate masurile enumerate mai sus au si fost eficiente. Spre exemplu, acordarea de imprumuturi pentru creditarea IMM-urilor nu a inregistrat rezultate semnificative in 2004. Vinovata de acest lucru se pare ca este publicarea intarziata a instructiunilor comune ANOFM-BCR care la randul lor au intarziat elaborarea si aprobarea cererilor de creditare a potentialilor clienti. In aceste conditii, suma alocata judetului Constanta a scazut de la 15 miliarde la 800 de milioane lei, suma ce a fost utilizata in acordarea a doua credite, fiecare in valoare de 400 de milioane lei, in urma carora au fost create opt noi locuri de munca. Conform directorului AJOFM, angajatorii considera conditiile de creditare mult prea complicate si chiar dezavantajoase, in conditiile in care piata financiara este in continua expansiune, iar dobanzile au o tendinta clara de scadere. Masura de stimulare a mobilitatii fortei de munca trece tot la capitolul nerealizari, principalul motiv fiind faptul ca piata muncii din Constanta atrage forta de munca din alte judete, iar subventia prevazuta in aceste cazuri acopera doar o mica parte din cheltuieli, nefiind un factor hotarator in luarea deciziei de catre someri in a-si schimba domiciliul sau a se incadra la peste 50 km de localitatea de domiciliu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii