Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boschetarii fac circ la Urgente

ro

08 Nov, 2002 00:00 1081 Marime text

Din lipsa unui adapost, oamenii apeleaza la solutii disperate

Scene dramatice la Spitalul de Urgenta: boschetarii se trantesc pe salile spitalului pentru 12 ore de caldura si un colt de paine * Activitatea Serviciului de Primire Urgente este ingreunata din cauza acestor peroane * Multi dintre ei nu sufera de nici un fel de afectiune, cautand doar un loc unde sa doarma * Si, totusi, Urgenta nu este un centru social

Sectia Urgente din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta este zilnic luata cu asalt de betivii care isi cauta un adapost. Medicii din cadrul acestei sectii au declarat ca majoritatea sunt adusi de Salvare in stare avansata de ebrietate si sunt foarte agresivi. "Beau peste masura si se trantesc pe jos", a declarat una dintre asistentele sectiei de Urgente.Majoritatea vagabonzilor care vin la Urgenta Spitalului Clinic Municipal Constanta sunt adusi de Serviciul de Ambulanta care primeste, in fiecare zi, apeluri telefonice de la cetateni. Acestia cheama ambulanta pentru boschetarii pe care ii gasesc cazuti in mijlocul strazii. "Unii nu sufera de nici un fel de afectiune care sa necesite internare. Vin doar ca nu au unde sa stea si invoca diferite dureri sau stari generale alterate", au declarat medicii. Perioada maxima in care un pacient poate sta la sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta este de 12 ore, timp in care i se fac toate investigatiile. "Pentru a vedea daca necesita internarea pe o sectie trebuie sa le facem toate investigatiile: analize, electrocardiograme si asa mai departe. Se cheltuiesc foarte multi bani din fondurile spitalului pentru ei", a afirmat o asistenta din cadrul sectiei Urgente. Betivii si boschetarii care dau batai de cap medicilor nu au acte de identitate, asigurari de sanatate si nici macar un domiciliu stabil. Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta nu are conditiile necesare pentru a-i lasa sa se adaposteasca macar o singura zi, in sensul ca nu pot sa le ofere masa sau cazare. In cazul in care se dovedeste ca boschetarii nu sufera de nici o afectiune care sa necesite internarea, sunt trimisi din nou pe strada. Multi dintre ei sunt "clienti fideli" ai sectiei Urgente, acestia prezentandu-se chiar si de trei ori pe zi. "Ne-am obisnuit cu cativa dintre ei, deoarece trec foarte des pe aici, dar nu avem practic ce sa le facem, cum sa-i ajutam", afirma medicii. Statisticile arata faptul ca, in cursul anului trecut, au murit in jur de zece oameni ai strazii. Afectiunea cea mai grava in randul boschetarilor, care necesita internare, este socul hipotermic. Medicii sustin faptul ca iarna numarul boschetarilor care apeleaza, chiar si fara un motiv legat de starea lor de sanatate, la serviciul Urgente din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta este forte mare, impiedicandu-se astfel asigurarea in bune conditii a asistentei medicale pentru pacientii care intr-adevar sunt intr-o stare grava. Toate acestea se intampla din cauza faptului ca in judetul Constanta nu exista un centru de primire pentru aceste cazuri sociale, care sa le asigure si asistenta medicala necesara.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii