Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bugetul insuficient al Spitalului Judetean provoaca numai necazuri

ro

01 Aug, 2003 00:00 698 Marime text

Rectificarea ramane singura salvare

Din cele 416 miliarde lei alocate de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate pentru Spitalul Clinic de Urgenta Constanta, 278 de miliarde reprezinta drepturile salariale ale angajatilor * Unitatea sanitara si-a intocmit un buget care cuprinde suma de 800 miliarde lei, incluzand 300 de miliarde pentru reparatii capitale * Banii primiti sunt insuficienti, deoarece nu s-a tinut cont de transformarea Spitalului Municipal in sectii exterioare ale celui de Urgenta

Toate unitatile sanitare din judet au fost obligate sa-si intocmeasca bugetele de venituri si cheltuieli pentru a putea incheia contractele cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, in vederea obtinerea finantarii. Inevitabilul s-a produs, in sensul ca au aparut diferente enorme intre sumele trecute in bugetele de venituri si cheltuieli efectuate de spitale si sumele aflate la dispozitia Casei Judetene de Asigurari de Sanatate.Spre exemplu, cea mai mare unitate sanitara din judet, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, si-a intocmit un buget de venituri si cheltuieli, conform caruia depaseste cu 250 miliarde lei suma pe care a contractat-o cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. "Suma contractata de catre Spitalul de Urgenta este de 416 miliarde lei, din care 278 de miliarde reprezinta banii pentru acoperirea drepturilor salariale catre angajati, restul revenind cheltuielilor materiale", a declarat directorul economic al Directiei Judetene de Sanatate Publica, Janeta Toanca. Aceeasi sursa a mai precizat ca suma este foarte mica comparativ cu cea acordata anul trecut, daca se tine cont si de faptul ca Spitalul Clinic Municipal Constanta a fost transformat in sectii exterioare ale Spitalului Clinic Judetean de Urgenta. Costurile sunt astfel mult mai mari, aceasta unitate sanitara avand in acest mod un surplus de sectii de care nu s-a prea tinut cont.

Sunt si lucruri bune

Un lucru destul de imbucurator pentru conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta este posibilitatea achitarii tuturor arieratelor din anul anterior. Astfel, datoriile catre furnizorii de servicii medicale ramase restante din anul 2002 se ridica la suma de 96 de miliarde lei, din care 61 de miliarde au fost achitate in cursul lunilor trecute. "Un alt lucru imbucurator este acela ca Ministerul Sanatatii a incheiat un contract cu toti furnizorii de medicamente, in baza caruia se permite achitarea medicamentelor in termen de 180 de zile de catre unitatile spitalicesti. Deci acestea vor putea amana plata medicamentelor pana in 2004, nemaifiind presate de timp", a mai declarat directorul economic al Directiei Judetene de Sanatate Publica. Diferenta enorma dintre bugetul de venituri si cheltuieli intocmit de Spitalul de Urgenta si suma contractata cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate se datoreaza faptului ca aceasta unitate sanitara a trecut si cheltuielile necesare reparatiilor capitale, care se ridica la suma de 300 de miliarde lei, din cele 800 de miliarde cerute. "Bugetul final va fi de 7 miliarde lei pentru reparatiile care sunt urgente pentru fiecare sectie in parte. La rectificarea de buget, consiliile locale si Consiliul Judetean vor primi fonduri strict pentru spitale, ceea ce inseamna ca banii ramasi pentru achitarea furnizorilor de energie termica si electrica vor fi trecute la cheltuielile materiale", a mai afirmat directorul economic.Janeta Toanca a mai precizat faptul ca institutia pe care o reprezinta a cerut tuturor unitatilor sanitare sa-si intocmeasca planul anual de achizitii, in care sa fie mentionate si preturile de achizitie ale fiecarui produs in parte, planurile de restructurare, reorganizare si diminuare a cheltuielilor. Directorii de spitale au la dispozitie un timp de trei zile pentru a intocmi acest plan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii