Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:19 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bursa locurilor de munca, o noua sansa pentru someri

ro

29 Mar, 2004 00:00 1054 Marime text

Noi posturi pentru persoanele fara serviciu

Cele mai multe slujbe sunt pentru persoanele cu studii medii * Pana la ora actuala, si-au anuntat participarea 82 de agenti economici care ofera 2400 de posturi vacante

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca organizeaza pe data de 2 aprilie Bursa generala a locurilor de munca. Evenimentul nu se afla la prima editie si s-a demonstrat ca, de la an la an, numarul participantilor si cel al locurilor de munca oferite au crescut. Astfel, in 2002, la o bursa de acest gen au participat 83 de angajatori care au oferit celor interesati 2628 de locuri de munca. Au participat aproximativ 4200 de persoane, 320 fiind angajate pe loc si 1700 au fost selectate pentru angajare. In 2003, numarul participantilor a crescut la 5550 iar cel al agentilor economici la 17. Si locurile de munca oferite au fost mai numeroase, respectiv 3465. Au fost angajate pe loc 515 persoane si, in total, numarul persoanelor selectate a fost de 2830. Reprezentantii AJOFM spera ca editia din acest an sa inregistreze succese mult mai mari decat in anii precedenti, iar numarul celor care sa-si gaseasca un loc de munca sa il depaseasca pe cel de anul trecut. Inscrierile pentru bursa au fost demarate, fiind contactati 255 de agenti economici. Mariana Serbanescu, purtator de cuvant al AJOFM Constanta, a precizat ca, din totalul acestora, pana in prezent au confirmat participarea doar 82, numarul total de locuri de munca oferite fiind de 2400. Cele mai multe posturi sunt pentru persoanele cu studii medii, pentru cele cu studii superioare existand la ora actuala doar 78 de slujbe. Bursa generala a locurilor de munca se va desfasura in sase locatii, respectiv Constanta, Medgidia, Mangalia si Harsova, la Casa de Cultura, Navodari la casa Casatoriilor si Cernavoda la Clubul SC Argos SA. Pana la momentul actual, cele mai solicitate meserii sunt ajutor ospatar, camerista hotel, ospatar, bucatar, barman, croitor confectioner imbracaminte dupa comanda si agent paza, control acces, ordine si interventie. La studii superioare, cele mai multe posturi sunt de agent vanzari, inginer mecanic si inginer constructii civile, industriale si agricole. La editia din acest an au aparut si meserii noi, precum gradinar, legumicultor si mecanic agricol, ceea ce demonstreaza ca incepe sa se caute forta de munca specializata pentru agricultura. Mariana Serbanescu, purtatorul de cuvant al AJOFM Constanta, a declarat ca participarea la bursa este gratuita, iar agentii economici care ofera locuri de munca somerilor beneficiaza, conform legislatiei in vigoare, de o serie de facilitati.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii