Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:22 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadrele didactice vor tichete de masa si prime de vacanta

ro

06 Dec, 2003 00:00 1273 Marime text

Negocierile contractului de munca cu MECT au esuat

# Sindicalistii au elaborat un pachet cu cele 24 de articole ramase in divergenta, pentru a fi rediscutate * Acestea se refera la conditiile de munca, protectia sociala, sanatate si securitate * Clauzele respective trebuie regasite in toate contractele de munca, insa Ministerul Educatiei nu este de acord cu aceste articole * FSLI refuza sa semneze contractul colectiv de munca, amenintand cu greva generala

Profesorii nu doresc sa incheie contractul colectiv de munca expirat pe 23 octombrie, amenintand Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului cu greva generala. Negocierile cu reprezentantii MECT incepute la sfarsitul lunii octombrie s-au incheiat, din cele 114 articole propuse 24 ramanand in divergenta. Noul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura a fost realizat de membrii sindicatelor din Constanta si Arad si are la baza aceeasi idee privind drepturile si obligatiile personalului didactic, facandu-se insa si o serie de modificari. Liderul Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, a declarat ca reprezentantii MECT s-au aratat reticenti la revendicarile personalului didactic, de cele mai multe ori cadrele didactice fiind tratate cu indiferenta. "Ministrul secretar de stat Irinel Chiran nu a fost prezenta decat o singura data la negocieri, respectiv la prima intalnire. Am solicitat MECT ca pana pe 16 decembrie sa reincepem discutiile pentru articolele in divergenta, insa la intalniri sa participe intreaga echipa de negociere", a precizat Ioana Purcarea. In urma tratativelor, Colegiul liderilor din cadrul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) a consfintit ca, in cazul in care clauzele minimale ale contractului de munca nu sunt onorate, sa fie demarate actiuni sindicale, fara a afecta cadrele didactice. "Trebuie sa tinem cont ca profesorii vor intra vacanta si mai ales de faptul ca suntem in perioada sarbatorilor de iarna", a explicat liderul constantean. Cea mai mare parte a articolelor in divergenta se refera la drepturi stipulate in Codul Muncii. Acestea vizeaza probleme legate de conditiile de munca, protectia sociala, sanatate si securitate, ceea ce implica alocarea de fonduri din partea MECT. Desi clauzele respective trebuie regasite in toate contractele de munca in oricare domeniu, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului refuza sa aprobe aceste articole. De asemenea, liderii celor patru confederatii din invatamant solicita acordarea primei de vacanta, echivalenta cu un salariu net, si tichete de masa. In cazul in care MECT nu va fi de acord cu cele 24 de articole in divergenta, reprezentantii FSLI nu vor semna contractul colectiv de munca. Potrivit Legii 130/1996, contractele colective de munca nu vor fi inregistrate daca nu sunt semnate de toti reprezentantii partilor la negociere. O alta nemultumire a reprezentantilor sindicatelor este ca mitingul organizat pe 13 noiembrie nu a avut nici un efect, cererile protestatarilor fiind ignorate. Protestul a fost cauzat de faptul ca bugetul prevazut pentru a fi alocat invatamantului este insuficient. Cu aceeasi ocazie s-a incercat punerea in discutie a unor revendicari care au vizat mentinerea normei didactice de predare si a efectivelor de elevi la clasa, realizarea nomenclatorului bolilor profesionale pentru cadrele didactice si stabilirea incompatibilitatilor de ordin medical, precum si a sumelor, in procente, alocate finantarii complementare de catre consiliile locale, in valoare minima de 30% din buget.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii