Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:50 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadrele medicale se perfectioneaza cum sa salveze oamenii

ro

16 Mar, 2004 00:00 783 Marime text

La instruirea personalului vor lua parte trei medici

Un numar de zece asistenti medicali si tot atatia medici vor fi instruiti timp de trei saptamani in domeniul medicinii de urgenta. Acestia vor urma cursurile la sediul Serviciului Judetean de Ambulanta si la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta. Persoanele care fac parte din acest grup provin nu numai de la Serviciul Judetean de Urgenta Constanta, ci si de la substatiile din Harsova, Baneasa, Tulcea si Braila. Instruirea se realizeaza prin programul Ministerului Sanatatii "Remsy III", in colaborare cu confederatia elvetiana si are drept scop ridicarea nivelului de pregatire profesionala a asistentilor. Potrivit declaratiilor doctorului Georgeta Savu, aceste trei saptamani de curs vor cuprinde notiunile de baza pentru acordarea primului-ajutor ("Basic Life Support" si "Advanced Life Support"), dar si module de traumatologie, resuscitare pediatrica si de toxicologie. La instruirea personalului vor lua parte un numar de trei medici (Vasile Popescu, seful S.J.A., Rodica Mandruta si Georgeta Savu) si trei asistenti. Cursul va fi structurat dupa un anumit model, toate materialele didactice provenind de la Centrul-pilot de la Targu Mures. Atat asistentii, cat si medicii vor invata ca pe viitor sa fie mai prompti in momentul in care sunt solicitati in cazul unor urgente majore sau minore.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii