Casele de asigurari vor avea o linie fierbinte
Casele de asigurari vor avea o linie fierbintePentru o mai buna intelegere a sistemului asigurarilor de sanatate de catre cetateni
Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, doctor Cristian Celea, considera foarte importanta informarea asiguratilor privind drepturile si obligatiile pe care acestia le au in sistemul asigurarilor de sanatate * In acest sens, se doreste crearea unei campanii de informare mult mai eficiente * "Mai mult de atat, doresc infiintarea unei linii telefonice hot-line pentru asigurati, atat la centru, cat si in toate judetele. O linie fara plata, prin intermediul careia asiguratii sa-si poata spuna fara probleme pasurile, intr-un fel sa facem si o politica de educare pe aceasta cale", a mai precizat directorul CNAS, doctor Cristian Celea
Printr-un comunicat de presa se arata faptul ca presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, doctor Cristina Celea, a cerut tuturor angajatilor cu functii de conducere si decizie ai caselor judetene similare din tara sa prezinte, pana la data de 11 noiembrie a acestui an, declaratii scrise privind incompatibilitatea sau conflictul de interese cu postul detinut. Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate le-a mai cerut acestora sa-si defineasca in mod clar pozitia fata de situatia in care se afla, conform legislatiei in vigoare.Banii de asigurari se folosesc numai in sanatate
In acelasi comunicat de presa se mai precizeaza faptul ca banii colectati sub forma contributiilor la Fondul National Unic al Asigurarilor Sociale de Sanatate vor fi folositi exclusiv in sanatate. Aceasta cerere a fost efectuata de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Ministerul Sanatatii si este fundamentata din punct de vedere legal, potrivit Constitutiei, in articolul 138, alineatul 3. "Sumele, reprezentand contributiile la constituirea unor fonduri, se folosesc, in conditiile legii, numai potrivit destinatiei acestora", se specifica in Constitutie. Comisia de Buget de la Camera Deputatilor a sustinut propunerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si a Ministerului Sanatatii in cadrul sedintei care a avut loc in data de 5 noiembrie a acestui an.Se amana infiintarea forului superior
In cadrul sedintei din 3 noiembrie 2003, organizata de Consiliul de Administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, la care a participat si ministrul interimar al Sanatatii, Ionel Blanculescu, s-a decis ca Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa solicite Guvernului amanarea cu un an a intrarii in functiune a Agentiei Nationale de Colectare. De asemenea, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va solicita si deblocarea din trezorerie a excedentului bugetar colectat de aceasta institutie.S-au aprobat retetele securizate
Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, doctor Cristian Celea, a anuntat faptul ca Imprimeria Nationala este castigatoarea licitatiei privind retetele securizate. Astfel, pretul unei retete imprimate este de 320 de lei, mult mai scazut comparativ cu tarifele practicate pe piata, care variaza intre 400 si 2 000 de lei. Organizarea acestei licitatii a avut ca temei legal Ordonanta de Urgenta numarul 150 din 2002.Hot-line la asigurari
In acelasi comunicat de presa trimis pe adresa redactiei noastre se precizeaza faptul ca presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, doctor Cristian Celea, considera foarte importanta informarea asiguratilor privind drepturile si obligatiile pe care acestia le au in sistemul asigurarilor de sanatate. In acest sens, se doreste crearea unei campanii de informare mult mai eficienta. "Mai mult de atat, doresc infiintarea unei linii telefonice hot-line pentru asigurati, atat la centru, cat si in toate judetele. O linie fara plata, prin intermediul careia asiguratii sa-si poata spuna fara probleme pasurile, intr-un fel sa facem si o politica de educare pe aceasta cale", a mai precizat directorul Cristian Celea.Organizarea serviciilor de permanenta
In prezent, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Ministerul Sanatatii lucreaza la etalonarea spitalelor privind tipurile de servicii acordate si modalitatile de furnizare a serviciilor de permanenta. In teritoriu, s-a constatat o incoerenta privind politica serviciilor medicale de garda. Se impune ca Ministerul Sanatatii sa evalueze corect resursele umane si calitatea serviciilor de garda, astfel incat sa existe o corelatie optima intre costul si eficienta acestor servicii.Contractul-cadru va fi promovat
Contractul-cadru pe anul 2004 a fost finalizat, urmand sa fie promovat printr-o hotarare de guvern. Comparativ cu cel din 2003, contractul-cadru de anul viitor cuprinde prevederi de perspectiva. De exemplu, au fost introduse contractele multianuale pentru spitale, cu scopul de a evita sincopele manageriale si financiare de la sfarsitul anului. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate doreste ca acest tip de contracte sa beneficieze de sustinere in Legea bugetului pe anul 2004.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp