Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:20 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCINA a lansat un Centru de Cooperare Economică la Constanţa

ro

24 Sep, 2010 02:14 1090 Marime text
ccina.jpgDirectorul General al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură, Dănuţ Jugănaru, a prezentat ieri proiectul transfrontalier BU.RO.COOP, implementat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Dobrich, Bulgaria, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013, privind înfiinţarea unui Centru de Cooperare Economică la Constanţa.

Proiectul prezentat ieri este cel de-al 12-lea realizat în parteneriat cu bulgarii, alte două finanţări urmând a se derula în viitorul apropiat. Practic, proiectul finanţat cu 815.253,03 euro, derulat pe o perioadă de 18 luni, vizează crearea a două centre în oglindă, la Constanţa şi Dobrich, care vor fi dotate cu toată tehnica necesară, pentru ajutarea prin oferirea de servicii de consultanţă firmelor care sunt interesate să facă afaceri în cele două ţări care au implementat proiectul, dar şi pe alte pieţe la nivel global. Proiectul a fost semnat la începutul lunii mai, chiar dacă a fost depus încă din septembrie 2008.

Grupul ţintă al proiectului este atragerea unui număr de 50 de firme din cele două ţări partenere, care să beneficieze de sprijinul centrului în dezvoltarea afacerii lor. De asemenea, se vor căuta 20 de tineri şi femei, câte zece din fiecare ţară, care să parcurgă un curs de perfecţionare pentru experţi în cooperare pentru dezvoltare internaţională şi interculturală.

Centrul îşi începe activitatea în această săptămână

Asistentul managerului de proiect Rodica Belteu a precizat că în proiect a inclus participarea acestor 50 de firme din grupul ţintă la patru târguri, care urmează a fi organizate la Sofia, Dobrich, Constanţa şi Plovdiv. Pentru a aduce un element nou proiectului, se vor elabora 15 studii de piaţă pe zona de graniţă Constanţa - Dobrich, urmând a se elabora şi ghiduri româno-bulgare. Centrul de la Constanţa şi cel de la Dobrich îşi vor începe activitatea din această săptămână, chiar dacă studiile de piaţă despre care directorul Dănuţ Jugănaru vorbea nu sunt gata. „Chiar dacă sunt doar doi parteneri în acest proiect, rezultatele se vor adresa tuturor oamenilor de afaceri de pe pieţele de consum. Crearea acestui centru este cel mai important obiectiv. Problema este cât de serioase vor fi firmele care vor intra în acest proiect. Este foarte mare nevoie de internaţionalizare", a precizat Jugănaru. Doar 2% din valoarea totală a proiectului este asigurat de CCINA, restul banilor provenind din fonduri europene.

Serviciile Centrului de Cooperare Economică din Constanţa vor fi structurate în două categorii: servicii info-point, care vor asigura informaţii de afaceri integrate - economice, turistice şi culturale, şi servicii de asistenţă în internaţionalizarea firmelor româneşti pe pieţele Bulgariei, statelor membre ale Uniunii Europene, SUA, Rusiei şi pe pieţele ţărilor asiatice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii