Ce are in comun Arhiepiscopia Tomisului cu legionarii
Ce are in comun Arhiepiscopia Tomisului cu legionariiLa sfârşitul conferinţei de presă, organizată pe 26 august, de instituţia condusă de ÎPS Teodosie, au fost distribuite câteva numere ale unei publicaţii cu tentă legionară
Unul dintre materiale, „Balada iconarului de lângă Rai", aparţine fostului reprezentant al Mişcării Legionare, Radu Gyr. Pr. Constantin Alin Boc a declarat că distribuirea publicaţiilor nu a avut loc la iniţiativa Arhiepiscopiei, deşi acestea apăreau în mapa de presă a instituţiei.
În cadrul evenimentului din luna august, ce a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, a fost prezentată pelicula „Demistificarea Mistificării", care reprezintă un comentariu al imaginilor incriminatoare la adresa Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie, publicate în urma unei investigaţii jurnalistice. „Iniţial, cotidianul ,,România Liberă" şi colaboratorii săi au prezentat, în luna mai, un film de 10 minute, cu intenţia vădită de a compromite Biserica Ortodoxă Română şi pe Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului", se preciza în comunicatul care anunţa lansarea peliculei „Demistificarea Mistificării". La acel moment, conferinţa a fost moderată de ing. Lucia Theodorescu, consilier onorific al instituţiei şi pr. Constantin Alin Boc, reprezentant al Arhiepiscopiei în relaţia cu presa. Surprinzător a fost faptul că la sfârşitul evenimentului, în mapa Arhiepiscopiei Tomsiului, alături de CD-ul cu filmul referitor la Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, era strecurată şi o revistă bilunară cu tente legionare. În plus, un alt braţ de reviste le-a fost împărţit cu dărnicie de unul dintre invitaţii prezenţi în sală. În fapt, publicaţia denumită „Axa" şi caracterizată ca fiind una antipolitică şi culturală, editată de Grupul de Acţiune Naţională, s-a ridicat pe ruinele fostei reviste legionare, cu aceeaşi denumire. Primul număr a apărut pe 20 Octombrie 1932. O publicaţie, de asemenea, bilunară, printre ai cărei fondatori se numărau Ion Moţa, Vasile Marin, Mihail Polihroniade.
Întrebarea este: ce are în comun Arhiepiscopia Tomisului cu o publicaţie cu tente legionare, unde găsim şi „Balada iconarului de lângă Rai" a lui Radu Gyr? Dar şi materiale semnate de Mugur Vasiliu, cel care a îngrijit volumul „Cartea Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, care, după cum arată titlul, prezintă momente din viaţa fondatorului Mişcării Legionare.
Şi atunci ce legătură are cazul Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie, urmărit penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, caz prezentat, de altfel, în numărul din 1 - 15 august al revistei „Axa"? „Probabil a fost o iniţiativă personală a domnului Mugur Vasiliu. Iniţiativa de distribuire a revistelor în mapa de presă a Arhiepiscopiei Tomisului nu ne aparţine", a fost răspunsul preotului Alin Constantin Boc. Reprezentantul instituţiei a mai declarat că nu a fost întrebat de nimeni dacă este de acord sau nu cu distribuirea acestor publicaţii şi, de altfel, găseşte interesante articolele publicate în revista „Axa".
{mos_ri:Arhiepiscopia Tomisului,Legionari}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Alexandru 17 Oct, 2009 13:32 poezia lui Radu Gyr ar trebui predata in toate scolile din Romania; este unul din Sfintii Inchisorilor, un gigant al poeziei romanesti; voi, majoritatea ziaristilor, suntesti niste pigmei; tristi epigoni ai comunistilor si slugile globalistilor; vai de voi! sa va ierte Dumnezeu!
- Ionut 11 Sep, 2009 15:45 "Felicitări"!Dacă este ceva rău în faptul că cei de la Axa iau apărarea Ortodoxiei(adică dreapta credinţă în care 87% dintre români sunt botezaţi),atunci nu ştiu ce ar mai fi de zis...Iar dacă oameni deosebiţi ai neamului nostru precum Eliade,Cioran sau Blaga au semnat articole in publicaţia "legionară" Axa,atunci cinste acestor oameni ,care sunt continuatorii revistei şi încercă să se ridice,pe cât popsibil,la nivelul aşteptărilor!Aşa să ne ajute Dumnezeu!
- tdc 09 Sep, 2009 20:14 alo,revista axa prezinta ortodoxia la care teodosie inca nu a ajuns.
- Dragos 09 Sep, 2009 15:14 pentru mai multe detalii despre "legionarii" de la AXA intrati pe site http://axa.info.ro, site-ul publicatiei care intre timp se definteste ca fiind publicatie de oceanografie ortodoxa. Iata legatura cu IPS Teodosie... Ortodxia!
- scarbit de comunisti 09 Sep, 2009 12:02 este o mare imbecilitate si crima sa se mai ia cineva in 2009 de Radu Gyr! Acest om de cultura remarcabil, persecutat-la fel ca multi alti intelectuali geniali din perioada interbelica in inchisorile si lagarele de exterminare comuniste- a fost condamnat la moarte pentru o singura poezie, Ridica-te Gheorghe- Ridica-te Ioane! Nu stiam ca nemernicia comunista ucide suflete chiar si azi. Legionarii au fost niste romani de elita: Mircea Eliade, Nae ionescu, Lucian Blaga, Cioran, Noica, Tutea, Steinhard, iar din randurile lor au devenit multi calugari si aparatori ai ortodoxiei. Este o cinste pentru poporul asta, nemernicit de coruptie si imbecilitate, faptul ca oameni precum Mugur Vasiliu nu se scalda in mocirla materialismului si se mai gandesc si la eroii neamului. Lichelele care ataca legionarismul vor ataca mereu Biserica si invers. Mi-e sila de cei care dau cu piatra in propriul neam si Biserica, asa sa va ajute Dumnezeu!
- Legionar ! 09 Sep, 2009 10:59 Ziua doar ce a dat cu batul in balta cu acest material. Adevaratii legionari nu au nici o legatura cu teodosie SPAGOVEANUL si-i dorim cu totii cat mai multi ani dupa gratii pentru faptele sale. Niciodata legionarii nu au sprijinit astfel de gesturi pe care le-a comis teodosie, iar daca ati face o ancheta aprofundata in acest sens veti descoperi ca NICI UN SINGUR legionar nu este implicat in povestea aceasta cu distribuirea revistei Axa de catre Arhiepiscopie. Adevaratii legionari, in ciuda atacurilor venite din toate partile si considerati bau`baul societatii, nu pot fi asociati cu gasca mafiota teodosie-mazare-constantinescu-strutinsky (chiar, cum s-ar intelege legionarii cu evreul strutinsky?)
- pierre-luc 09 Sep, 2009 08:18 sunteti paranoici ,comunistii l-au asasinat pe GYR, are poezii excelente. nu va convine ca a fost anticomunist. bravo biserici.