Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:18 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce găsesc turiştii la mare? Monumentul Victoriei - omagiu adus celor căzuţi în lupte

ro

03 Sep, 2012 01:00 10714 Marime text
turisti_-_statuie_victoria_socialista_01.jpgSituat pe strada Traian, în Parcul Primăriei din municipiului Constanţa, monumentul Victoriei este realizat în stilul specific realismului socialist şi glorifică lupta antifascistă a poporului român. A fost dezvelit în anul 1968, sculptorul fiind Boris Caragea.

Născut în luna ianuarie a anului 1906 în Balcic, Boris Caragea a trecut în nefiinţă în luna august 1982, la Bucureşti. Sculptorul român a fost membru corespondent al Academiei Române din 1955. În tinereţe a fost barcagiu în Balcic. După Primul Război Mondial, între 1924 şi 1925, a luat lecţii de desen cu Hrandt Avakian. Un an mai târziu, s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Frederic Storck şi pe Oscar Han. Şi-a perfecţionat studiile cu Dimitrie Paciurea, lucrând doi ani în atelierul maestrului. La un moment dat, din cauza lipsei resurselor materiale, Boris Caragea a vrut să părăsească şcoala. Oscar Han l-a ajutat să-şi ia examenele din doi ani într-unul singur şi astfel Caragea a reuşit să-şi termine studiile.

Boris Caragea şi opera sa

S-a făcut cunoscut încă din 1933, imediat după absolvirea Academiei, când a expus primele sale lucrări de sculptură mică la Salonul oficial, făcându-se remarcat prin construcţia volumelor şi fineţea modelajului. În 1934 a deschis prima expoziţie de lucrări cu subiect folcloric, în care a expus şi câteva de inspiraţie dobrogeană: „Femeie cu cobiliţă", „Dans dobrogean" sau „Pescarii". În 1937 a primit premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor. Lucrările din prima fază de creaţie a artistului au avut ca subiect scene religioase sau portrete realizate cu măiestrie.

Cea de-a doua fază l-a făcut pe Caragea un important reprezentat al realismului socialist, el devenind sculptorul oficial al ideologiei comuniste, în care a crezut sincer, influenţat fiind şi de spiritul vremii. În această fază, Boris Caragea s-a dedicat spaţiului exterior, propice ansamblurilor arhitectonice. În anul 1951, Boris Caragea a fost ales preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, la conducerea căreia s-a aflat până în 1957, iar în anul 1962 a fost numit preşedintele Consiliului artelor plastice din cadrul Comitetului de Stat pentru cultură şi artă. După ce a ajuns în postul de preşedinte al UAP, Boris Caragea, care fusese şi artistul Casei Regale, şi-ar fi distrus toate operele concepute înainte de 1944, lepădându-se astfel de trecutul său. A fost ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române, a primit titlul de „Maestru emerit al artei" şi pe cel de „Artist al poporului". I s-a acordat de câteva ori „Premiul de stat". A primit numeroase comenzi oficiale, realizând importante lucrări plastice, printre acestea numărându-se: „Durere", „Aruncătorul de disc" - realizată în 1958 şi amplasată pe faleza din Constanţa, „Rod (Maternitate)" - statuie în bronz, amplasată în anul 1964 pe faleza din Eforie Nord, în zona Debarcader.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii