Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cheta pentru calculatoarele Spitalului Judetean

ro

04 Jul, 2003 00:00 649 Marime text

La ora actuala, se descurca cum pot

In momentul de fata, marea majoritate a personalului medical din cadrul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta lucreaza, la serviciu, pe calculatoarele lor proprii, iar o parte din cadrele medii s-au grupat strangand bani pentru a achizitiona un astfel de calculator

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta se pregateste pentru informatizare. Acest lucru este posibil prin intermediul unui parteneriat cu statul elvetian, care va ajuta la finalizarea proiectului. "O mare parte din calculatoarele pe care le avem la dispozitie sunt in inventarul Universitatii "Ovidius". Ne trebuie o retea de sine statatoare, care sa nu se suprapuna cu cea a Facultatii de Medicina. Astfel, investitia totala pentru informatizarea spitalului costa in jur de 110 mii de euro", a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, doctor Gheorghe Ionel Comsa. Directorul acestei unitati sanitare, doctor Gabriela Dascal, a afirmat ca trebuie sa se bazeze si pe calculatoarele Universitatii "Ovidius". Lucrarile de instalare tehnica se aproprie de final. "S-a creat un sistem care sa permita conectarea unui numar maxim de 300 de calculatoare. Exista un program foarte amplu, pe care il vom achizitiona in functie de banii pe care ii vom avea la dispozitie. Daca il vom achizitiona in mod integral, am putea monitoriza tot ceea ce inseamna activitatea in spital", a explicat Dascal.

Rusine mare

In momentul de fata, majoritatea personalului medical din cadrul acestei unitati sanitare lucreaza, la serviciu, pe calculatoarele aduse de-acasa, iar o parte din cadrele medii s-au grupat strangand bani pentru a achizitiona un astfel de calculator. Calculatoarele care sunt puse la dispozitia medicilor sunt deja depasite, fapt pentru care acestia prefera sa scoata bani din buzunar sau sa renunte la calculatorul personal pentru a-si face munca mai usoara. Nu se poate avea pretentia ca acestia sa lucreze in conditii normale daca luam in calcul faptul ca starea spitalelor este deplorabila, ca lipsurile cu care acestea se confrunta fac zile negre atat medicilor, cat si pacientilor. Atat timp cat nu sunt bani suficienti pentru efectuarea stocului minim de materiale sanitare, nu se poate avea pretentia ca spitalele sa dispuna de o tehnologie avansata. Atat timp cat glucoza trebuie cumparata de catre rudele pacientilor, nu ne se poate astepta la o aparatura care sa vina in favoarea pacientului. Atat timp cat si banalul termometru lipseste, pare o exagerare ca medicii sa se planga de lipsa calculatoarelor. Asa ca, angajatii spitalului care au posibilitati materiale mai reduse pun mana de la mana pentru a-si achizitiona un calculator de la second-hand.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii