Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:08 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Circa 450 de noi disponibilizari in aprilie si mai

ro

10 Apr, 2009 21:21 1287 Marime text

Aproape 450 de persoane vor fi disponibilizate, în aprilie şi mai, în judeţul Constanţa, de agenţi economici din domenii precum comerţul, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, a obiectelor de sticlărie, a produselor de cauciuc şi mase plastice.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, Emilia Murineanu, a declarat că numărul şomerilor înregistrat în judeţ, la sfârşitul lunii martie, este de 14.571, rata şomajului fiind de 4,6%. La sfârşitul lunii ianuarie, rata şomajului în judeţul Constanţa era de aproape 4%. Comparativ cu rata şomajului înregistrat la nivel naţional, la finele lunii trecute, în judeţul Constanţa ea este mai mică cu 1%. Potrivit reprezentantei AJOFM, 722 de locuri de muncă au fost anunţate ca disponibile, în perioada 9 -15 aprilie. Agenţii economici constănţeni vor să angajeze 166 de cameriste la hoteluri, peste 130 de bucătari şi ospătari, 103 recepţioneri la unităţile de cazare de pe litoral, 200 de muncitori necalificaţi în agricultură şi 50 de persoane pentru îngrijirea de bătrâni la domiciliu. Mai sunt căutaţi cinci ingineri, doi consilieri juridici, sudori, electricieni, paznici, secretare şi femei de serviciu.

Sursa AGERPRES

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii