Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:50 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clinica de Cardiologie Intervenţională va salva sute de bolnavi

ro

08 Sep, 2011 00:00 1837 Marime text

Spital_-_Dan_Capatana.jpgPână la sfârşitul acestui an, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va avea cel mai modern Centru de Cardiologie Intervenţională din România.

„Este vorba despre un parteneriat public-privat cu firma Cardio Life din Timişoara, iar valoarea proiectului se ridică la 1 milion de euro. Din aceşti bani va fi achiziţionat un angiograf şi va fi dotată sala în care acesta va fi instalat. Angiograful va fi integrat într-un circuit de rezolvare a urgenţelor cardiologice", a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Dan Căpăţînă. Potrivit acestuia, Cardiologia Intervenţională va deservi atât Urgenţa, cât şi spitalul. „Doctorul Bogdan Mut-Vitcu, din Timişoara, va opera angiograful, aparat care va funcţiona 24 din 24 de ore. Ne gândim şi la partea de telediagnostic. Adică electrocardiograma pacientului poate fi făcută acasă sau în ambulanţă şi transmisă automat în spital, unde va fi citită de un cardiolog. În cazul unui infarct, pacientul va fi redirecţionat către Cardiologia Intervenţională, procedură care salvează un procent semnificativ de vieţi", a mai explicat managerul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ. Mai mult, serviciul de Cardiologie Intervenţională va acoperi toată zona de sud-est a României. În afară de serviciul de Cardiologie Intervenţională, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va avea şi o Unitate Toracică. „Această Unitate Toracică va fi o premieră în România şi va monitoriza orice durere toracică. Pentru acest proiect vom face un demers la Ministerul Sănătăţii", a mai spus Căpăţînă. Reamintim că Spitalul Clinic Judeţean avea deja un angiograf, însă acesta nu putea fi utilizat de către medicii constănţeni, pacienţii fiind repartizaţi către centrele de profil din ţară. Mai mult, Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa se confruntă nu numeroase probleme, în primul rând din pricina lipsei de aparate care să uşureze diagnosticarea pacienţilor şi nu numai. Prin urmare, Clinica de Cardiologie Intervenţională va salva vieţile a sute de bolnavi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mihai 29 Feb, 2012 18:29 eu inclin sa cred ca Brasovul va deveni in curand capitala sanatatii,mai ales la cardiologie. am ajuns recent, dintr-o intamplare la Clinicco din Brasov si am ramas impresionata de calitatea serviciilor. si de organizare. nu gasesti nicaieri in Romania asa ceva.
  • ss 16 Sep, 2011 11:39 Foarte bine!!!De cand astept sa fie si la constanta un angiograf !