CN APM SA Constanta a renegociat contractele incheiate anul trecut
CN APM SA Constanta a renegociat contractele incheiate anul trecut
17 Dec, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1123
Marime text
Partenerii au determinat datorii nejustificate
Inca de la inceputul anului, CN APM SA Constanta a declansat actiunea de auditare care a vizat cu precadere acele contracte care au adus grave prejudicii companiei din punct de vedere financiar. Ca urmare a acestor demersuri, verificand legalitatea si oportunitatea comerciala a incheierii acestor contracte, precum si interesul care a stat la baza semnarii lor, noua conducere a CN APM SA Constanta a descoperit o serie de iregularitati si probleme. Multe din clauzele incheiate cu societati comerciale, precum Utilnavorep SA, Consal Trade SRL, Uti Italy SA, Sisteme Internationale de Afaceri SA Bucuresti si SC Sera Port SA Constanta, au determinat datorii astronomice si, totodata, nejustificate. Urmare a controlului efectuat si in scopul de a crea un echilibru intre obligatiile contractuale ale partilor semnatare, noua conducere a procedat la renegocierea clauzelor din contractele incheiate cu cele cinci societati comerciale amintite. In acest sens, contractul incheiat cu societatea Consal Trade a fost modificat. CN APM SA a semnat un protocol pe 9 iunie 2005 ce a avut ca obiect preluarea contractelor de leasing, cu acordul AFIN Romania SA, de catre SC Consal Trade SRL, recuperand integral cheltuielile suportate de companie pana la acel moment, cheltuieli ce se ridicau la 1 325 505 RON, precum si cota de profit de 1% aplicata la cuantumul sumelor platite pana in prezent. O alta cauza aflata in curs de renegociere este cea care prevede valoarea de asigurare a interventiei in caz de incendiu. Contractul incheiat cu SC Utilnavorep SA a fost renegociat si modificat, administratia obtinand in urma demersurilor efectuate, o reducere de 10% din valoarea contractului. Cu aceeasi societate a fost incheiat recent si un contract de tranzactie, potrivit caruia Utilnavorep va achita catre CN APM SA suma de 345.893 RON. In ceea ce priveste contractul pentru sistemul de securitate perimetral pentru Portul Constanta, incheiat cu Uti Italy SRL, se afla in curs de semnare un Act Aditional prin care valoarea totala a contractului va fi redusa cu aproximativ sapte milioane de auro. Unul dintre contractele care a prejudiciat serios compania, pentru o perioada mai lunga de timp, a fost cel incheiat cu SC Sera Port SA. Masura aplicata a fost aceea a reducerii valorii totale a contractului cu un procent de 25%, prin semnarea unui Act Aditional la contract.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii