În cadrul Grupului Şcolar Economic Virgil Madgearu din Constanţa au
funcţionat în anul scolar 2010 - 2011 două firme de exercitiu: FE Crazy Party
1003 SRL şi FE Colour Design 2307 SRL, în care au activat elevi din clasele a
XI-a. Activitatea elevilor la clasa a fost realizată respectându-se programa
şcolară, precum şi Metodologia de infiinţare şi funcţionare a firmelor de
exerciţiu, astfel încât după trei luni de lucru elevii au reuşit să deprindă
competenţele necesare pentru a participa la evenimente specifice ale firmelor
de exerciţiu organizate de Ministerul Educaţiei prin Centrala Reţelei Firmelor de Exercitiu, departament în cadrul
Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic.
Astfel, FE Crazy Party 1003 SRL a participat pe 10 decembrie la Târgul Regional
al Firmelor de Exerciţiu organizat de Liceul Economic Costin Kiriţescu din
Bucureşti, eveniment la care au participat 60 de firme de exerciţiu din ţară.
La acest târg, Colegiul Virgil Madgearu a obiţinut două premii III pentru „Cele
mai bune materiale promoţionale", respectiv pentru „Cel mai bun stand", precum
şi două menţiuni la „Cea mai buna prezentare Power Point" şi la „Cel mai bun
catalog". În perioada 10 - 22 februarie, cele două firme au participat la
competiţia „Business Plan". Echipa firmei de exerciţiu Crazy Party 1003 SRL a
ocupat locul I şi a reprezentat judeţul Constanţa la etapa regională pe 7
aprilie, unde a obţinut menţiune. La selecţia în vederea particpării la Târgul
Internaţional al firmelor de exerciţiu, organizat de România în perioada 22 -
24 martie la Timişoara, firma de exerciţiu Crazy Party 1003 SRL a obţinut
punctajul necesar pentru a participa la acest eveniment, iar premiul obţinut la
Târgul Internaţional de la Timişoara a fost un Certificat de apreciere pentru
„Prezentare profesională". În perioada 13 - 14 aprilie, cele două firme au
participat la Targul Regional al Firmelor de Exerciţiu organizat de Colegiul
Economic Virgil Madgearu din Galaţi, manifestare la care au participat un numar
de 36 de firme de exercitiu din ţară. Colour Design 2307 SRL a obţinut premiul
II la competiţia „Site web" şi premiul III la competiţia „Cel mai bun catalog".
La rândul său, Crazy Party 1003 SRL a
adunat în palmares Marele premiul al târgului pentru „Cea mai bună firmă de
exerciţiu", premiul I la competiţia „Cele mai bune materiale promoţionale",
premiul II la competiţia „Comunicare profesională". De asemenea, la Târgul
Regional al Firmelor de Execiţiu care a avut loc în perioada 5 - 6 mai la
Focşani, Crazy Party 1003 SRL a câştigat Marele premiu al juriului pentru „Cea mai
bună firmă de exerciţiu", premiul I pentru „Cel mai profesionist personal de
stand", premiul I pentru „Cea mai bună prezentare", premiul I pentru „Cea mai
bună prezentare", premiul III pentru „Cele mai bune materiale publicitare",
premiul III pentru „Cele mai bune tranzacţii încheiate", menţiune pentru „Cel
mai bun spot publicitar" şi menţiune pentru „Comunicare profesională în limba
engleză". Firma Colour Design 2307 SRL a obţinut următoarele premii: Premiul
special al juriului pentru „Eleganţă şi rafinament în afaceri" şi menţiune
pentru „Cel mai bun catalog". „Menţonăm că la toate evenimentele desfăşurate în anul
scolar 2010 - 2011, am fost singurii care am reprezentat judetul Constanţa", a
precizat profesorul Viorica Bucur.
Ce este o firmă de exerciţiu
Firma de exerciţiu
reprezintă o metodă interactivă de învăţare pentru dezvoltarea spiritului
antreprenorial, o concepţie modernă de integrare şi aplicare interdisciplinară
a cunoştinţelor, o abordare a procesului de predare-învăţare, care asigură
condiţii pentru probarea şi aprofundarea practică a competenţelor dobândite de
elevi în pregătirea profesională în cadrul liceelor tehnologice, profil
Servicii. Introducerea metodei de învăţare prin firma de exerciţiu în
învăţământul profesional şi tehnic din România s-a realizat, începând cu anul
2001, printr-un proiect iniţiat în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa
de Sud-Est şi desfăşurat de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului
Profesional şi Tehnic (CNDIPT) din România, în colaborare cu Ministerul
Educaţiei şi Culturii şi Kulturkontakt din Austria - proiectul ECO NET.