Concursul pentru şefia Casei Judeţene de Pensii a fost amânat
Concursul pentru şefia Casei Judeţene de Pensii a fost amânatReprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici au anunţat, ieri, amânarea organizării concursului pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Constanţa. Dacă iniţial concursul urma să fie organizat luna aceasta (pe 13 februarie - proba scrisă, iar pe 15 februarie - interviul candidaţilor), acesta a fost amânat pentru luna martie. La ora actuală, funcţia de director al Casei Judeţene de Pensii Constanţa este ocupată de Cristina Samoilă. Aceasta a revenit în fotoliul de director al CJP în luna mai 2010, după o serie de procese în urma cărora instanţa a decis repunerea în funcţia de director a Cristinei Samoilă, cât şi plata retroactivă a salariului din momentul în care a fost demisă. Adiana Rusu, cea care ocupa la acel moment această funcţie, a fost demisă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp