Constanta a ramas si fara ultimul cosar
Constanta a ramas si fara ultimul cosar
13 Nov, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1125
Marime text
Meserie pe cale de disparitie
Dumitru Ilin a preferat sa emigreze in America
Singurul cosar care se mai afla in Constanta si-a dat demisia si a plecat in America. Dumitru Ilin a fost pana de curand ultimul cosar angajat cu carte de munca din judetul Constanta, singurul autorizat. Cei care mai practica aceasta meserie o fac fie ca amatori, fie de nevoie. Dumitru Ilin era considerat a fi un foarte bun meserias care toata viata lui nu a practicat decat aceasta munca. In varsta de 53 de ani, nea Ilin, cum era cunoscut de toata lumea, a fost angajat al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Privat din anul 1996, anterior fiind angajat al ICRAL-ului. Dupa o viata de munca, insa, nea Ilin si-a dat demisia. "Ne-a dat preaviz si de la 1 noiembrie Dumitru Ilin nu mai este angajatul nostru. Ne-a spus ca pleaca in America", ne-a declarat Vasile Caju, directorul RAEDPP Constanta. "Nu am avut nici un fel de probleme cu el, nu a spus nimic, doar ca pleaca in America", ne-au declarat si alti angajati ai regiei, care il cunosteau foarte bine pe Ilin. Tot de la acestia am aflat ca el era retras ca fire si nu prea obisnuia sa stea de vorba cu colegii. Recent, el se mutase din locuinta pe care o ocupa pe bulevardul Ferdinand, iar noua adresa nu a spus-o nimanui. "Nu stim ce anume l-a determinat sa plece, cert este ca el a spus ca vrea sa emigreze in America", au declarat angajatii regiei. Unii dintre fostii lui colegi nici macar nu au stiut de intentia lui de a parasi tara. Prin plecarea lui Dumitru Ilin, Constanta a ramas fara ultimul cosar, aceasta meserie, pe cale de disparitie la nivelul intregii tari, ramanand la noi fara nici un reprezentant.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii