Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:51 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantenii ar putea ramane fara retete compensate

ro

23 Feb, 2005 00:00 925 Marime text

Farmacistii au eliberat prescriptii peste valoarea de contractare in toate formele de compensare, avand in permanenta promisiuni ca CNAS va primi spre decontare retetele eliberate * Farmaciile constantene inregistreaza datorii in valoare de 177 de miliarde de lei pe anul 2004 * Pentru evitarea unei crize majore in sistemul farmaceutic, Colegiul Farmacistilor solicita Guvernului Romaniei recunoasterea datoriilor CNAS catre farmacii pentru anul anterior, precum si stabilirea modalitatii si termenului de plata pentru acestea

Colegiul Farmacistilor din Romania ar putea sista, in luna martie, eliberarea de medicamente compensate peste sumele contractate, intrucat farmaciile au datorii de 3000 de miliarde de lei catre furnizori. In momentul de fata, in tara, exista deja furnizori si distribuitori care au sistat aprovizionarea cu medicamente a farmaciilor, incepand chiar procedurile de executare ale acestora. Din pricina plafoanelor mici de contractare, acest fapt va determina o reintoarcere la situatiile din anii trecuti, cand plafoanele farmaciilor se terminau in primele zile ale lunii. Potrivit celor declarate de catre liderii farmacistilor, Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate refuza primirea retetelor si facturilor eliberate peste plafon in anul 2004, intrucat legislatia fiscala nu permite acest lucru. Mai mult decat atat, in luna august a anului trecut, Guvernul a introdus sistemul de compensare de 90% pentru pensionarii cu venituri mici, ceea ce a dus la o crestere masiva a volumului si valorilor retetelor eliberate. "Din respect pentru pacienti, dar si la presiunea politica a vremii, sub amenintarea Ministerului Sanatatii de incetare a contractelor cu CNAS a farmaciilor care stopau eliberarea de retete, farmaciile din Romania au eliberat prescriptii peste valoarea de contractare in toate formele de compensare, avand in permanenta promisiuni ca CNAS va primi spre decontare retetele eliberate", spun reprezentantii Colegiului Farmacistilor din Romania. La nivel judetean, ne-a declarat presedintele CF, Luminita Mitra, farmaciile constantene inregistreaza datorii in valoare de 177 de miliarde de lei, suma care reprezinta, de fapt, depasirea plafonului impus de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Ca urmare, in conditiile in care bugetul pe anul 2005 insumeaza 350 de miliarde de lei, iar "restanta" ar trebui achitata, constantenii nu vor mai putea beneficia de acordarea retetelor compensate din lipsa de fonduri. Mitra a mai declarat ca la inceputul anului in curs, facturile din 2004 au fost duse toate la CJAS, insa pana acum acestea nu au fost semnate. In plus, peste cateva zile, farmacistii ar trebui sa incheie contractele-cadru pentru anul in curs. O prima solutie, a concluzionat presedintele Colegiului Farmacistilor, ar fi ca plata debitului sa fie facuta esalonat, astfel incat bolnavii sa nu sufere prea mult. De asemenea, farmacistii asteapta cu sufletul la gura un act emis de catre conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate din care sa reiasa acest lucru. Indiferent de decizia care va fi luata pentru achitarea banilor, adica suma sa fie platita din bugetul de pe acest an sau sa fie platita esalonat, farmaciile tot nu vor avea bani pentru a continua eliberarea retetelor compensate. Asadar, pentru evitarea unei crize majore in sistemul farmaceutic, Colegiul Farmacistilor solicita Guvernului Romaniei recunoasterea datoriilor CNAS catre farmacii pentru 2004, precum si stabilirea modalitatii si termenului de plata pentru acestea. Mitra a adaugat ca, in conditiile in care unui bolnav i se face rau in farmacie, lucratorii acesteia sunt singurii care raspund, moral, dar si deontologic pentru urmari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii