Continua negocierile dintre sindicalistii si patronatele de la DMHI
Continua negocierile dintre sindicalistii si patronatele de la DMHI
13 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
893
Marime text
La Prefectura a avut loc, ieri, o noua intrunire a Comisiei de dialog social. Principalul subiect dezbatut a fost conflictul de interese declansat la DMHI intre administratie si sindicat. Constantin Bragaru, directorul Directiei pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala, a declarat ca este un lucru obisnuit deja ca in fiecare an sa existe un conflict de interese la DMHI. Acesta a mai precizat ca, zilele trecute, la sediul directiei a avut loc o mediere intre cele doua parti, dar, din pacate, nu s-a ajuns inca la o intelegere deoarece administratia a propus niste termene pe care sindicatul nu le-a acceptat. Intalnirea de ieri si-a propus sa rezolve intr-o oarecare masura conflictul de la DMHI, insa fara succes. Principala divergenta dintre administratie si sindicat este legata de majorarile salariale. Sindicatul doreste o crestere anuala de 21 de procente, respectiv sapte procente in ianuarie, patru in aprilie si tot atatea in iulie si octombrie. Liderul sindicatului "Navalistul" din DMI, Florian Marin, a precizat ca doreste aceste majorari in functie de rata inflatiei. Administratia, in schimb, a propus o crestere anuala de doar 3,2%, procent pe care sindicalistii nu il accepta. Liderul de sindicat a mai precizat ca negocierile salariale pentru anul acesta ar fi trebuit sa se desfasoare la inceputul lunii ianuarie. Pentru ca s-a amanat destul, sindicalistilor le-au fost date banderole albe pe care le vor purta timp de o saptamana. Gheorghe Petrescu, vicepresedintele DMHI, a precizat ca sindicatul, in momentul in care a solicitat majorarile salariale, a pus in prim-plan inflatia. Administratia este de acord cu cresterea salariilor, insa in momentul in care creste si productivitatea. Mai mult chiar, Petrescu a precizat ca, anul trecut, profitul companiei a fost zero. Prin urmare, reprezentantul DMHI spune ca nu se poate face o majorare a retributiei salariatilor pe ce va fi, ci pe ce a fost. Auditul economic va fi finalizat abia in luna aprilie, pana atunci cifrele vehiculate fiind provizorii, aspect care a nemultumit profund sindicatul. "Este timpul sa schimbam politica companiei in domeniul salarizarii. Administratia doreste sa lege competitivitatea santierului de salarii. "Noi oferim 3,18% plus un bonus negociabil, care vrem sa-l legam de performantele companiei care poate ajunge la trei, cinci sau sapte salarii in plus", a adaugat Petrescu. Vasile Otelea, liderul BNS Constanta, a declarat ca principiul pe care doreste sa-l abordeze administratia este complet strain pentru tara noastra. Discutiile nu au dus insa la rezolvarea conflictului. Dezbaterile se reiau astazi, cand Constantin Bragaru se va deplasa la Mangalia pentru a purta din nou discutii cu cele doua parti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii