Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:15 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copii de vârste diferite, în aceeaşi clasă Învăţământul simultan, ca-n Evul Mediu

ro

15 Jul, 2011 00:00 4215 Marime text
Legea 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, care a intrat în vigoare din luna februarie, nu mai prevede învăţământ simultan (clasele I cu II sau III cu IV) şi învăţământ dublu simultan (clasele I - IV). De aceea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa încearcă să reducă numărul unităţilor de învăţământ în care copii de clase diferite învaţă în acelaşi timp. Elevii care vor fi afectaţi de această măsură sunt din mediul rural şi vor fi nevoiţi să facă naveta sau să meargă mai mult pe jos pentru a ajunge la ore. La nivelul judeţului Constanţa, potrivit inspectorului de resurse umane Gevat Ismet-Nejdet, în învăţământul gimnazial nu mai există învăţământ simultan. „Au mai rămas clase la nivelul învăţământului primar.

Spre exemplu, avem un dublu simultan în satul Băltăgeşti, comuna Crucea, şi un simultan în satul Ivrinezu Mic, comuna Peştera. Dacă la învăţământul gimnazial a fost mai simplu să eliminăm această formă de învăţământ, atunci, la cel primar, este mai greu să ducem copiii dimineaţa în altă localitate", a explicat Gevat Ismet-Nejdet. Se pare însă că, deocamdată, elevii din clasele I-IV nu vor fi afectaţi de hotărârea de reducere a claselor cu învăţământ simultan, oficialii ISJ considerând că nu-i pot pune pe micuţi să facă naveta. Pentru primari, desfiinţarea claselor cu învăţământ simultan înseamnă economii la buget. Spre exemplu, dacă într-o comună funcţionează două şcoli, ambele cu învăţământ simultan, elevii vor fi mutaţi la una dintre unităţi, astfel încât să se formeze formaţiuni mai mari cu acelaşi nivel de studiu.

Vezi care este numărul minim şi cel maxim al grupelor de studiu

Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, s-au stabilit minime şi maxime ale formaţiunilor de studiu, fie ele grupe sau clase. Astfel, la educaţia antepreşcolară, grupa cuprinde în medie şapte copii, dar nu mai puţin de cinci şi nu mai mult de nouă; în învăţământul preşcolar, grupa cuprinde în medie 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20; în învăţământul primar, clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25; în învăţământul gimnazial, clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 30; în învăţământul liceal şi în învăţământul postliceal, clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30. De asemenea, şi pentru grupele şi clasele cu elevii din învăţământul special s-au stabilit un minim şi un maxim. Astfel, în învăţământul special pentru elevi cu deficienţe uşoare şi/sau moderate, grupa cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puţin de opt şi nu mai mult de 12. În acelaşi mod, pentru învăţământul special pentru elevi cu deficienţe grave, grupa cuprinde în medie cinci elevi, dar nu mai puţin de patru şi nu mai mult de şase.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii