Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:47 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii cu handicap din camine nu au sanse de integrare

ro

18 Feb, 2004 00:00 1163 Marime text

Micutii din centrele de plasament, recuperati de propriile familii

Un singur copil de la Centrul de Recuperare a fost luat acasa de parintii naturali * Din statisticile realizate de DGJPDC Constanta, 14 tineri au fost incredintati de familii centrelor de plasament, iar alte 148 de familii au venit pentru a-i lua pe micuti inapoi * O parte dintre cei care se intorc in familiile naturale se afla de mai mult timp in centru * In cazul copiilor strazii situatia este mai dificila deoarece este nevoie de timp pentru a reusi sa se identifice familia rezidentilor din adapost

Peste 250 de copii institutionalizati au parasit, in cursul anului trecut, centrele de plasament si adaposturile de zi si de noapte, acestia beneficiind in acest moment de alte tipuri de servicii sociale guvernamentale sau au fost luati acasa de parintii naturali. Acest lucru este unul pozitiv, tinand cont ca in 2003 un numar de 244 de copii au fost internati in centre, observandu-se astfel o tendinta de diminuare a fenomenului abandonului parental. Mai mult, din statisticile realizate de Directia Generala Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului (DGJPDC) Constanta a reiesit ca 14 copii au fost incredintati de parinti centrelor de plasament din cauza lipsurilor materiale, iar alte 148 de familii au venit pentru a-i lua pe micuti acasa. Directorul DGJPDC Constanta, Eugenia Munteanu, a declarat ca o parte dintre copiii incredintati familiilor naturale se afla de mai mult timp in centru, nefiind vorba in toate cazurile de aceiasi copii institutionalizati in cursul anului 2003. Totusi, indiferent daca micutii se intorc in sanul familiei dupa o scurta perioada sau dupa mai multi ani, important este ca acesti copii au posibilitatea de a beneficia de sprijinul parintilor naturali. Cei mai multi dintre cei care s-au intors la familia naturala erau internati la centrele "Traian" si "Ovidiu", fiind vorba de 32 si, respectiv, 36 de tineri.Din Centrul de Urgenta au plecat acasa 25 de micuti, iar alti trei de la Adapostul de zi si de noapte, unde sunt primiti copiii de pe strazi, au fost incredintati familiei naturale. Cei trei copii fugisera de acasa, preferand sa traiasca in canalizari sau prin scarile blocurilor, insa, prin eforturile asistentilor sociali, parintii acestora au fost contactati, iar fugarii au fost incredintati din nou familiilor. In cazul copiilor strazii, situatia este mai dificila deoarece este nevoie de timp pentru a reusi sa fie identificata familia rezidentilor din adapost, mai ales ca o mare parte dintre acestia isi dau nume si adrese false. Copiii institutionalizati sunt incredintati si familiilor largite, reprezentate de bunici sau unchi care isi asuma cresterea micutului. Aceste situatii sunt mult mai putine comparativ cu cele in care copilul ajunge la familia naturala, in cursul anului trecut fiind inregistrate doar 34 de astfel de cereri. Explicatia consta in faptul ca cei din familia largita au, la randul lor, copii de crescut, iar posibilitatile materiale nu le permit acceptarea nepotului in propriul camin, iar in alte cazuri, bunicii micutului institutionalizati fie sufera de diferite afectiuni, fie veniturile nu ajung pentru asigurarea celor necesare pentru tanar. Asistentii maternali sunt o alta categorie care solicita incredintarea unui copil dintr-un centru de plasament, semnalandu-se situatii in care acestia, atasandu-se de micut, au demarat formalitatile pentru adoptie. Ca si in cazul rudelor, solicitarile venite din partea unor familii pentru infierea unui copil sunt la fel de putine. Doar 11 micuti de la doua centre, "Micul Rotterdam" si "Caius Mihaila", au avut norocul de a fi adoptati de familii de tineri, care, din motive medicale, nu au putut avea propriii copii. In general, familiile prefera sa adopte un copil cu varsta frageda, sanatos, fiind exclusi micutii de alte etnii sau cei care sufera de diferite afectiuni, indiferent daca maladia respectiva se poate vindeca in timp. Cei cu handicap din centrele de plasament sunt, la randul lor, greu de integrat, in cursul anului trecut un singur copil de la Centrul de Recuperare fiind luat de familia naturala.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii