Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:42 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corneliu Dida, in fruntea Consiliului de Administratie al Spitalului

ro

15 Apr, 2004 00:00 1379 Marime text

Lupta pentru suprematia sanatatii constantenilor

Camelia Ciobotaru a pierdut cursa la diferenta de un vot * Pana acum, in judetul nostru nu exista decat un singur consiliu de administratie, la Spitalul Municipal Medgidia * Pe viitor, fiecare unitate spitaliceasca va avea un astfel de organism * La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta au fost numiti toti cei sapte reprezentanti ai CA * Acestia s-au intalnit pentru prima oara in cursul zilei de ieri in cadrul unei sedinte al carei scop a fost numirea presedintelui * Gabriela Dascal va fi inlocuita pe baza de concurs pe data de 12 mai

Noua Lege a spitalelor, elaborata si pusa in aplicare la inceputul lunii trecute, face referire la modul in care sunt conduse unitatile sanitare, dar si la modul de finantare a acestora pentru anul in curs. Potrivit legii, de acum inainte, fiecare spital va fi condus de un consiliu de administratie, format din sapte membri, doi din partea Consiliului Judetean Constanta, doi de la Directia de Sanatate Publica Judeteana, un reprezentant al Ordinului Asistentilor si doi profesori universitari. De mentionat ca, pana acum, in judetul nostru nu exista decat un singur asemenea consiliu, la Spitalul Municipal Medgidia, urmand ca pe viitor fiecare unitate spitaliceasca sa aiba un astfel de organism. Zilele trecute, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta au fost numiti toti cei sapte reprezentanti ai consiliului, acestia intalnindu-se pentru prima oara in cursul zilei de ieri. Scopul acestei intalniri a fost numirea presedintelui. Astfel, la intalnire au luat parte Corneliu Dida si Liliana Voicu, din partea CJC, Mircea Timofte, ca reprezentant al Ordinului Asistentilor, Camelia Ciobotaru si Janetta Toanca, de la DSPJ, Vasile Sarbu si Florea Voinea, in calitate de cadre universitare. In urma supunerii la vot, a fost ales presedinte al Consiliului de Administratie al SCJU Corneliu Dida. Potrivit declaratiilor directorului Mircea Timofte, Dida a fost ales in defavoarea directorului DSPJ, Camelia Ciobotaru, cu patru voturi din cele sapte. In cadrul acestei intalniri, noii alesi au discutat despre posibilitatea externalizarii intregului bloc alimentar al celei mai mari institutii medicale din Constanta, dar si despre desfasurarea concursului pentru ocuparea celor mai inalte functii de conducere in cadrul spitalului. Timofte a mai precizat ca, potrivit legii, in perioada imediat urmatoare vor fi scoase la concurs posturile pentru care actualii directori nu au sustinut concurs de numire in functie. Astfel, pe data de 12 mai se va organiza concurs pentru functia de director general, in ziua de 20 mai se organizeaza concurs pentru postul de director adjunct medical, iar pe 24 mai se va sustine concurs pentru pozitia de administrator. Celelalte doua posturi, respectiv cel de director ingrijiri, detinut de Mircea Timofte, si cel de contabil-sef, detinut de Georgeta Gheorghe, nu vor fi scoase la concurs, acestea fiind ocupate, in conformitate cu legea, de acum doua luni. O data cu stabilirea datei pentru schimbarea din functie a actualului director al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, doctorul Gabriela Dascal, cadrele medicale, si nu numai, spera ca problemele cu care se confrunta institutia sa inceapa sa se rezolve. Ca urmare, fiecare in parte isi doreste cate ceva. Printre lucrurile urgente de care doctorii au nevoie se afla si achizitionarea unui coledoscop si a unui aparat de anestezie pentru sectia Neurochirurgie, dar si procurarea unor articole minore, cum ar fi formularele pe care sunt prescrise retetele bolnavilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii