Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:01 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criza sangelui

ro

26 Jun, 2002 00:00 1526 Marime text

La Centrul de Transfuzii este nevoie de sange din grupele A si AB

In ultimul timp, numarul donatorilor de sange a scazut * Medicul-sef al institutiei, Alina Dobrota, a declarat ca, daca va fi necesara transfuzia cu sange din grupele care lipsesc, se va dona sange din grupa 0 RH negativ * In situatia in care va fi criza de sange din toate grupele, se va cere ajutorul centrelor de transfuzii din judetele invecinate Constantei

Centrul de Transfuzii din Constanta se afla de ceva vreme in criza de sange din grupele A si AB RH negativ. Medicul-sef al institutiei, Alina Dobrota, a declarat, ieri, ca numarul donatorilor este variabil in anumite perioade din an, cum ar fi cea a vacantelor, cea in care se efectueaza muncile agricole si sezonul estival. In timpul verii, populatia de pe litoral se dubleaza. In aceeasi perioada, numarul accidentelor si al persoanelor care sufera traumatisme creste considerabil. Din aceasta cauza, cerintele Centrului de Transfuzii se dubleaza. In cazul turistilor care au nevoie de produse sanguine, nu se poate apela, pentru donatii, la familie, ca in cazul locuitorilor Constantei. Centrul de Transfuzii din Constanta asigura necesarul de sange al tuturor spitalelor din judet, mai putin al Spitalului Harsova si al Spitalului Cernavoda, care nu au solicitat sange in ultimele luni. In prezent, centrul are in stoc toate grupele de sange, mai putin A RH negativ si AB RH negativ. Alina Dobrota a afirmat ca, in cazul unei eventuale urgente, pacientul care are nevoie de sange din una dintre cele doua grupe poate primi produse sanguine din grupa 0 RH negativ. In ultimele trei saptamani, numarul donatorilor a scazut. Inainte si dupa sarbatorile de Paste, numarul donatorilor a fost peste media normala. Alina Dobrota a mai afirmat ca era de asteptat ca in aceasta perioada sa fie mai putine persoanele care doresc sa doneze produse sanguine. Medicul-sef a mai declarat ca, in cazul in care se vor confrunta cu o situatie de criza, se va apela la centrele de transfuzii din judetele invecinate Constantei. In ultimul an, centrul nu a mai intampinat astfel de situatii, dar a livrat produse sanguine institutiilor de acest gen din alte judete.

Apel umanitar

Pentru a putea dona sange, trebuie indeplinite mai multe conditii. Una dintre acestea este ca persoana care doreste sa doneze sa aiba o sanatate fizica si psihica foarte buna si sa provina dintr-un mediu social sanatos. Sangele este testat cu reactivi recunoscuti mondial, dar nici cel mai performant test nu poate detecta toate bolile, astfel incat riscul de contaminare sa fie redus la zero. In cazul in care persoana care doneaza sange a fost infestata de foarte putin timp cu un anumit virus, acest lucru nu reiese din testele efectuate. Pentru a diminua aceste riscuri, donatorul trebuie sa completeze un formular, in care nu este nevoie sa isi decline identitatea, si sa raspunda cu toata sinceritatea la intrebarile respective. Un alt criteriu este ca persoana in cauza sa nu fi suferit de tuberculoza, hepatita virala, bruceloza, sifilis, boli psihice si sa nu fie infestata cu virusul HIV. De asemenea, greutatea minima a celui care doreste sa doneze sange trebuie sa fie de 58 de kilograme. Aceasta valoare este calculata astfel incat, prin recoltare, sa nu fie afectat volumul de sange al donatorului. Cantitatea de sange recoltata este de 400-450 de mililitri. In aceeasi ordine de idei, valoarea minima a nivelului hemoglobinei la femeile care doneaza sange trebuie sa fie de 12,5 grame pe decilitru, iar la barbati de 13,5 grame pe decilitru. Cea mai solicitata grupa de sange este A. Medicul-sef al Centrului de Transfuzii, Alina Dobrota, a mai afirmat ca, in ceea ce priveste cerintele de produse sanguine, functioneaza legea seriilor. Astfel, in anumite perioade, se solicita aproape numai grupele A si AB, iar in altele grupele A si 0. Cea mai mare cerinta de sange o are Spitalul Clinic Judetean Constanta. Pentru a remedia situatia, medicul-sef al centrului face apel la toti cei care doresc, sa doneze sange.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii