CS „Farul“ va primi subventii de la stat

10 Aug, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
1100
Marime text
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 9 august, a fost publicată Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST).
Printre noile atribuţii ale Autorităţii sunt cuprinse şi cele referitoare la colaborarea cu structurile de şi pentru studenţi şi tineret, pe acestea trebuind să le sprijine. ANST trebuie să mai elaboreze, să deruleze şi să implementeze proiecte şi programe interne şi internaţionale, să autorizeze desfăşurarea pe teritoriul României a campionatelor mondiale, europene şi regionale. O altă noutate constă în faptul că ANST poate accesa fonduri structurale. Singura unitate cu personalitate juridică din Constanţa aflată în subordinea ANST este Clubul Sportiv „Farul“, care va avea drept surse de finanţare veniturile proprii şi subvenţiile de la bugetul de stat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii