Curtea de Arbitraj a solutionat 78 de cauze comerciale
Curtea de Arbitraj a solutionat 78 de cauze comercialeLitigii comerciale finalizate in termen de cinci luni
In cadrul CCINA Constanta functioneaza Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim care este o justitie privata avand menirea de a solutiona litigiile comerciale patrimoniale * Arbitrii care judeca litigiu pot fi desemnati de parti, iar hotararea este definitiva si obligatorie * In acest an au fost inregistrate 44 de dosare privind litigii comerciale si au fost solutionate 78 de cauze, fiind redactate si comunicate partilor implicate tot atatea hotarari
Conform Codului de Procedura Civila si a Decretului-Lege 139/1990, Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta a fost infiintata cu scopul de a solutiona litigiile comerciale patrimoniale referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiintarea unui contract comercial intern sau de comert exterior, precum si alte neintelegeri derivate din alte raporturi de drept comercial. Avantajele solutionarii unui litigiu de catre aceasta justitie sunt multiple: termenul de solutionare este de maxim cinci luni, hotararea arbitrala nu poate fi atacata decat cu actiune in anulare, reducandu-se costurile suplimentare generate de uzitarea altor cai de atac, si sedintele de judecata si hotararea emisa sunt confidentiale. In plus, orice hotarare arbitrala este redactata in cel mai scurt timp, putand fi pusa imediat in aplicare si este definitiva si obligatorie. Arbitrii care judeca litigiul pot fi desemnati de parti, sporind increderea acestora in solutia care urmeaza a fi data litigiului in cauza. Un lucru este insa important: pentru ca agentii economici sa poata apela la aceasta justitie privata este necesar sa se introduca in orice contract comercial sau facturi o clauza compromisorie. Aceasta poate sa sune astfel: "Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu acest contract, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiintarea lui, se va solutiona de Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim de pe langa CCINA Constanta, in conformitate cu Regulile de procedura ale acestei Camere". Aceasta institutie a avut titulatura de Comisie de Arbitraj, schimbandu-se in Curte de Arbitraj la data de 28 septembrie, in urma deciziilor luate in cadrul unei sedinte a Colegiului de Conducere, pastrandu-si competentele. In acest an au fost inregistrate in cadrul Curtii 44 de dosare privind litigii comerciale si au fost solutionate 78 de cauze, fiind redactate si comunicate partilor implicate tot atatea hotarari. Ar mai fi de adaugat faptul ca daca nu se ajunge la o intelegere intre parti, partea care a pierdut procesul suporta integral sau partial valoarea taxelor si a cheltuielilor de arbitraj. Incepand cu 15 iulie, taxa de timbru care se plateste, nu mai este purtator de taxa pe valoare adaugata.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp