Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:26 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Daca ar fi sa o iau de la capat, tot la Petromidia m-as intoarce"

ro

05 Apr, 2009 23:13 6890 Marime text

sigla_rompetrol.jpgÎn urmă cu 31 de ani, Alexandru Nicolcioiu punea pentru prima oară piciorul în Combinatul Petrochimic din Năvodari, actuala Rafinărie Petromidia

De atunci au trecut trei decenii, dar nimic nu l-a făcut să renunţe la locul de muncă unde a avut primele succese şi unde a învăţat ce înseamnă munca într-un sistem performant.

Logo_Orizontal_Slogan_Rompetrol.jpg„Cum am ajuns să fiu petrolist... Două elemente m-au determinat să devin absolvent al Facultăţii de Petrol şi Gaze, secţia de prelucrare a ţiţeiului. Când eram în liceu, eram olimpic la chimie, iar profesoara mea, doamna Munteanu, a fost, să zicem, cea care m-a îndrumat pe această linie. În perioada anilor '69 - '70, la Liceul 3 din Constanţa (actualul Liceu Teoretic Ovidius) venise o grupă de profesori de la Institutul de Petrol şi Gaze pentru a-l promova. Atunci, nici nu aveam habar că există acest Institut de Petrol şi Gaze.
MG_7336-1.jpgTot în aceea perioadă se vehicula, eu fiind constănţean născut în Valu lui Traian, că se va face o rafinărie chiar la mine în localitate. Şi atunci am zis să mă duc la Facultatea de Petrol şi Gaze din Bucureşti", povesteşte Alexandru Nicolcioiu, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi fost director general al Rompetrol Rafinare. A reuşit să intre la facultate, dar gândul i-a rămas la Constanţa. „Nu vroiam să stau în altă parte", spune acesta. În 1975, la finalizarea studiilor, s-a găsit printre tinerii care au solicitat să fie repartizaţi la Combinatul Petrochimic de la Năvodari, deşi acesta nu fusese încă ridicat. Pe 1 aprilie 1978, după doi ani de stagiatură la Piteşti, s-a angajat la combinat, locul unde, după cum mărturiseşte, a învăţat să conducă oameni, nu numai instalaţii. Pe 1 aprilie, dar în 1984, a fost promovat în funcţia de director. Coincidenţele nu se termină aici pentru că, în urmă cu trei ani, tot pe 1 aprilie, se năştea prima sa nepoată. „Trebuie să ştim, în primul rând, că pe această platformă, în urmă cu treizeci şi ceva de ani, era o mlaştină". La 31 de ani de la prima zi de muncă în echipa combinatului, fostul director încă mai are în minte imaginea perioadei de început. „Trecând o anumită perioadă de timp şi văzând, de fapt, că Petromidia e ceva ce am construit împreună cu echipele cu care am lucrat, am zis să nu mai părăsesc acest teritoriu, ci din contră, să contribui la perfecţionarea lui". Şi nu are de gând să facă prea curând acest pas. Aici şi-a cunoscut soţia. De fapt, aici şi-a întemeiat familia. „În '79, ea venise ca inginer stagiar. Şi intrând din baracă în baracă, unde stăteau angajaţii, am pus şi eu ochii pe o fată... Ne-am cunoscut şi în două luni ne-am căsătorit", povesteşte acesta modul în care şi-a cunoscut soţia. Au împreună trei copii, fata cea mare devenind pionier chiar pe scările combinatului. Le-a insuflat şi lor pasiunea pentru munca în rafinărie, dar au fost mai atraşi de alte domenii. „Le-am insuflat şi lor dragostea pentru Petromidia, numai că ei au luat-o pe alte direcţii. Fata cea mică este acum la Facultatea de Arhitectură, cea mijlocie lucrează în sistemul bancar, iar băiatul, în domeniul IT. Dar toate astea fac parte tot dintr-o activitate pe care o faci în rafinărie. Pentru că aici ai şi probleme de IT, şi de arhitectură. Tot ce a fost conceput aici a fost făcut de arhitecţi, ingineri constructori şi proiectanţi. Iar cu băncile tot timpul lucrezi pentru a-ţi asigura capitalul de lucru şi proiectele de dezvoltare".
Petromidia_1.jpgDe-a lungul celor 31 de ani de activitate în Petromidia, Alexandru Nicolcioiu a asistat la pasajul de la era locomotivei cu aburi la cea digitală. A evoluat o dată cu Petromidia, iar acum, spune acesta, ştie tot ce mişcă pe platformă, iar când este ceva în neregulă îşi dă imediat seama de unde a plecat problema. „Ce mi-a rămas în minte şi nu o să uit vreodată este momentul în care am pornit instalaţia de reformare catalitică. Ne-am chinuit timp de 36 de ore până am reuşit. Am stat efectiv 36 de ore la serviciu, fără să plecăm acasă, fără să mâncăm... iar după ce am reuşit să o pornim şi să o stabilizăm, m-am dus împreună cu un coleg într-un depozit, ne-am tolănit acolo cu faţa la soare şi am stat vreo oră pe nişte estacade la vreo cinci metri înălţime. Ne uitam la soare şi, la un moment dat, i-am spus «Mă, Şerbane (n.r. Vasile Şerban), în sfârşit am reuşit să o facem şi pe asta!»". Desigur, este doar unul dintre momentele dificile, dar plăcute, de care-şi aminteşte. „Deci, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot aici m-aş întoarce, mai ales că ştiu acum şi despre ce este vorba şi ce mă aşteaptă...".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • HGJ 12 Nov, 2009 19:13 sunt sigur ca asa e,ai dreptate Petre Petre
  • lardu 23 Apr, 2009 12:30 era frumos sa amintiti si de alti salariati care nu au mai ramas din motive independente de ei si care si-au lasat tineretea acolo!!!!!!!!!!!!!!!
  • nicu 06 Apr, 2009 11:27 domnul nicolcioui este actionar la petromidia care e actoinara ls celelalte firme desprinse din petromidia.Acum trei ani am trimis o adresa consiliului de administratie pentru a verifica daca ,in urma culoniadei si a privatizarii ulterioare, mai sunt actionar,conform optiunii,la petromidia.raspunsul scris a fost afirmativ,am fost gasit in registrul actionarilor, iar cind a fost vorba de dividende,am participat la o sedinta a actoinarilor,mi s-a spus ca nu pot primi niciun ban, pt ca profitul se reinvesteste,asa mi-a spus tov nicolcioiu.eu ca actionar nesemnificativ nu primesc nici un ban ca actionar de atitia ani, iar el si alti actionari ingineri la petromidia ,au primit bani ca dividende.discriminare sau ce? acum am revenit cu o alta adresa,si vom vedea.
  • Petre Petre 06 Apr, 2009 05:44 Foarte interesant , ca din fostii salariati de la Petromidia , Dinu Patriciu are o relatie speciala cu fostii directori ! Oare de ce ? Sa-l fi ajutat acestia , la momentul oportun , sa preia rafinaria ?