Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Datorii greu de achitat

ro

15 Aug, 2003 00:00 943 Marime text

Spitalele din Mangalia si Medgidia au ramas cu restante

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta asteapta o suplimentare de fonduri pentru rezolvarea acestei probleme * Conform afirmatiilor directorului Victorian Pastila, depasirile de buget efectuate de unitatile sanitare din cele doua localitati sunt explicabile

Datoriile acumulate de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta si cele ale fostului Spital Clinic Municipal Constanta transformat in sectii exterioare ale Spitalului de Urgenta, vor fi achitate in totalitate, pana la sfarsitul acestei luni. Conform declaratiilor directorului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta, doctorul Victorian Pastila, datoriile acumulate de catre cea mai mare unitate sanitara din judet se ridica la suma de 39 de miliarde de lei. "Fostul Spital Clinic Municipal Constanta a inregistrat restante de 12 miliarde de lei, iar Spitalul Clinic de Boli Infectioase, 13 miliarde de lei", a mai precizat acesta, sumele fiind aprobate pentru aceste trei unitati sanitare. Problema cea mai mare este legata de achitarea datoriilor spitalelor din Mangalia si Medgidia, care au inregistrat restante in valoare de 21 si respectiv 29 de miliarde de lei. "Echipele Serviciului de Audit al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate se afla in control in cadrul acestor unitati. Vom intocmi o adresa catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Ministerul Sanatatii in care se va arata pe ce anume s-au cheltuit toti acesti bani", a explicat Pastila. Conform afirmatiilor aceleiasi surse, depasirile de buget efectuate de unitatile sanitare din Medgidia si Mangalia sunt explicabile: "Au cheltuit foarte mult pentru anumite servicii. La toate acestea s-au adaugat costurile foarte mari la furnizorii de servicii in comparatie cu pretul scazut al zilei de spitalizare". Directorul CAS este, totusi, optimist, sperand ca, in decurs de o luna, sa fie achitate si datoriile acestor doua unitati sanitare. In plus, la nivel national s-a aprobat o suplimentare de fonduri pentru plata datoriilor spitalelor in valoare de 500 de miliarde de lei, judetul Constanta beneficiind de circa 100 de miliarde din acesti bani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii