De ziua lor, nevazatorii nu au bani sa sarbatoreasca

Atat presedintele Asociatiei de Nevazatori Constanta, cat si secretara acestuia nu si-au mai primit salariile din august

Le-a fost negat dreptul de a-si vedea copiii crescand, de a admira lucrarile artistilor plastici, de a privi peisaje... dar le-a ramas auzul. Iar simturile ascutite ii scot din intunecimea in care majoritatea persoanelor "normale" nu au iesit niciodata. S-au nascut cu el sau au dobandit handicapul pe parcursul vietii. Si, in consecinta, sunt refuzati de mintile inguste ale majoritatii, iar nevoile lor au fost date uitarii de autoritati. Aproape 1.800 de nevazatori din Constanta si Tulcea sarbatoresc, astazi, Ziua Mondiala a Bastonului Alb. "Va rog, poftiti...", se aude o voce din birou. Raman putin surprinsa. Nu am apucat sa ma prezint. De abia am intrat pe holul semi-obscur al Asociatiei de Nevazatori de pe strada Traian. Nu am intalnit pe nimeni. Ma uit, surprinsa, catre colegul meu. "V-am recunoscut vocea", se aude din nou. Un barbat de varsta a treia iese din birou si-mi intinde mana. Este Petru Pop Span, presedinte al asociatiei, care din 1995 se dedica, intrutotul, problemelor persoanelor care si-au pierdut vederea. In fata legii, are acelasi handicap. "M-ati sunat ieri, nu? pentru interviu. Intrati, va rog", continua barbatul. Nu sta prea mult pe ganduri si isi incepe povestea. Povestea, de fapt, a tuturor membrilor din asociatie. "De la noua ani sunt nevazator. Am avut un accident. Sunt din judetul Bistrita-Nasaud si eram cu vaca la pascut, cand, in joaca, m-am agatat de creanga unui mesteacan. Vroiam sa ma legan... dar s-a rupt craca, am cazut si m-am dat cu capul de pamant. Pe moment nu s-a stiut nimic... cand am mers la scoala mi-am dat seama... facusem un cheag de sange, mi s-a atrofiat nervul optic...", spune, sec, presedintele asociatiei. Si dintr-o gluma, Petru Pop si-a pierdut lumina ochilor. A urmat cursurile unei scoli speciale la Bucuresti. Tot in Capitala a facut liceul teoretic special si apoi scoala sanitara, de pe bancile careia a iesit maseur. "Pe atunci, fiecare primea repartitie, si asa am ajuns in Constanta", spune varstnicul.

"Aici, totul se cumpara"

In 1970 si-a luat buletin de Constanta, iar 25 de ani mai tarziu devenea presedinte al Asociatiei de Nevazatori. "Avem bastoane moderne. Fata de cele vechi, acestea au un sistem de imbinare mult mai bun, adica de circa patru centimetri. Celelalte, in schimb, erau mai scurte si, la orice miscare, se indoiau. Acestea au 1.30 cm si simti cand ai in fata vreo groapa. Celelalte fiind scurte, daca faceai pasul mai mare, te duceai cu tot cu baston in groapa", spune, zambind, Pop Span. Incearca sa-l bage la loc, dar din dulap ii cad mai multe bastoane. Incercam sa-l ajutam, dar refuza. A invatat din copilarie sa se descurce. Desi sunt foarte putine persoanele nevazatoare care reusesc sa se angajeze si aproape inexistente cele care au gasit un loc de munca bine platit, aparatura care le ajuta sa se deplaseze si sa duca o viata normala nu este gratuita. "Astea costa 45 lei. Si, da, aici totul se cumpara, pentru ca cei care au facut legile nu s-au gandit ca aparatura ar trebui sa fie subventionata", spune acesta, iar glasul plin de viata i se schimba. Se mandreste, insa, cu produsele pe care le are in asociatie. Si pentru a ne arata cum functioneaza, probeaza un cantar. O voce sintetica ii spune greutatea. "Un cantar de baie diabetic ajunge la o suta euro. Ceasurile vorbitoare s-au mai scumpit, acum, sunt zece euro. Tensiometrul, 146 euro...", enumera presedintele. Mentioneaza presurile produselor in euro nu pentru ca ar fi la curent cu ultimele schimbari in cursul euro, ci pentru ca niciunul dintre aparatele de care ar avea nevoie o persoana oarba nu se gasesc in Romania. "Vin si fac comenzi la asociatie si, cand se strang mai multe, le trimitem in Austria", explica barbatul. Le trimit in Austria, pentru ca acesta este singurul loc unde se fabrica.

Parintii refuza sa-i dea la scoala

La nivelul judetului, exista aproximativ 20 de elevi de scoala generala. Unitati de invatamant pentru nevazatori exista doar in Targu-Frumos, Buzau, Bucuresti, Timisoara si cea mai veche, in Cluj. Nu toti, insa, ajung sa studieze. Nici sa-si petreaca timpul in biblioteca, fonoteca sau clubul de informatica al asociatiei. "Sunt parinti care, din cauza ajutorului de la primarie, refuza sa-i dea la scoala, ca sa-si primeasca in continuare banii. Avem, spre exemplu, un baietel din Cumpana care este in aceasta situatie. Am mai avut un copil la Oltina, cand mama nu a vrut sa-l dea la scoala, ea a murit ulterior de cancer, iar copilul a ramas al nimanui. Sunt frecvente astfel de cazuri...", marturiseste Petru Pop Span.

"Nu stiu cati ani vor mai trece..."

In opinia sa, integrarea intr-o scoala generala de masa ar fi o optiune gresita. "Se integreaza mai bine intr-un colectiv care are aceleasi probleme ca ei. Este mai bine intr-o unitate speciala, pentru ca nu sunt luati in deradere. Nu stiu cati ani vor mai trece pana cand vom fi acceptati", explica acesta. In ciuda lipsei vazului, exista tineri cu handicap, nu putini, care exceleaza in studiile pe care le fac. Sunt tineri care au terminat doua facultati din Universitatea Ovidius Constanta, care s-au angajat ca programatori in Capitala sau profesori la scoli speciale.

Munca pe gratis

"De ziua noastra ne-am dori sa avem loc... macar pe trotuar. Peste tot sunt masini parcate dupa bunul plac... si trebuie sa mergi foarte sinuos, sa o iei pe strada... Poti fi oricand lovit de masina. Spre exemplu, am fost la Cluj, si acolo e regula, trotuarul este punctat un metru de la zid si nu au voie sa parcheze. La noi, nu ia nimeni nicio masura... nu le pasa de noi...", spune presedintele asociatiei. Ziua Bastonului Alb va trece neobservata chiar si pentru nevazatori. Pentru un simplu motiv: nu au bani, iar autoritatile nu s-au sinchisit sa organizeze vreo actiune. Atat presedintele Asociatiei de nevazatori, cat si secretara acestuia nu si-au mai primit salariile din august. "Cei de la Autoritatea Nationala a Persoanelor cu Handicap ne-au spus ca nu au primit bani de la Ministerul de Finante, iar ministerul, la randul lui, ne transmite ca a dat bani catre autoritate", spune nedumerit Pop Span. Situatia nu este singulara. "Sunt colegi de-ai mei, din tara, care nu si-au primit banii din februarie", continua acesta. Si, atat timp cat nu fac parte din niciun sindicat, singura lor posibilitate este sa astepte... un raspuns.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}