Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:02 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doctorul Marius Militaru „Clinica de Chirurgie Cardiovasculară duce lipsă de capital uman"

ro

02 Jun, 2011 01:25 5108 Marime text
Marius_Militaru-Marius_Militaru.jpgÎncepând de ieri, noul şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară este Marius Militaru. Acesta a fost singurul candidat care a participat la examenul organizat de SCJU pentru şefia clinicii. „Am văzut că Secţia de Chirurgie Cardiovasculară este dotată cu aparatură modernă, la nivel European, şi se poate opera pe cord. Ceea ce-i lipseşte Secţiei este capitalul uman. Primul lucru pe care îl voi face va fi să-mi creez o echipă cu care să lucrez. Mai mult, trebuie făcute echipe complete, care să facă gărzi şi să poată rezolva similar cazurile", a declarat mediul Marius Militaru, care a preluat de ieri conducerea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară. Din anul 2002, Marius Militaru a lucrat ca medic primar chirurg cardiovascular la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Doctorul se ocupă de chirurgie cardiacă şi a vaselor mari: valvulopatii, boala coronariană, disecţii de aortă, anevrisme arteriale, transplant cardiac, asistare ventriculară, de chirurgie vasculara arteriala periferica şi carotidiana, de chirurgie venoasa şi angioacces (fistule arteriovenoase pentru dializă), de chirurgie cardiovasculară de urgenţă şi traumatologie. În perioada anilor 1996 - 2001, Marius Militaru a activat ca medic specialist la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, iar între anii 1991 şi 1996 ca medic rezident la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Este membru fondator al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară. În anul 1998 a primit premiul Fundaţiei Spitalului de Urgenţă Bucureşti, iar în anul 1999 premiul de excelenţă pentru primul transplant cardiac din România. Reamintim că, în luna iulie 2010, profesorul Mircea Pătruţ, chirurg cardiovascular, a fost demis din funcţia de şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul spitalului, în locul lui fiind numită Marta Budu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii