Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:51 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dr. Marin Nicolae spune ca folosirea de carne infestata nu prezinta risc

ro

18 Oct, 2004 00:00 1496 Marime text

Ilaritatea sefului Directiei Sanitar-Veterinare

Cu toate ca directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Constanta, dr. Marin Nicolae, trebuia sa intervina la timp in cazul taurinei depistata pozitiv cu leucoza enzootica in aceasta vara, acesta afirma ca "folosirea carnii infestate cu leucoza nu constituie un risc major pentru sanatatea umana, insa este ilegal sa comercializezi carnea unui animal care are aceasta boala" * Totusi, dupa ce unii localnici din Valu lui Traian au consumat o cantitate impresionanta de carne infestata si a fost nevoie de tratament medical, specialistii lui Marin Nicolae au confiscat carnea ramasa si au aplicat sanctiuni contraventionale * In urma finalizarii anchetei, inspectorii sanitari au sanctionat proprietarul animalului si asistentul veterinar cu 20 de milioane de lei

Dupa ce, in aceasta vara, inspectorii au descoperit o taurina infectata cu leucoza enzootica, acum la mai bine de sase luni de la producerea evenimentului, directorul Marin Nicolae infirma zvonul conform caruia sase familii din Valul lui Traian s-ar fi imbolnavit din cauza consumului de carne provenita de la animalul respectiv. Potrivit celor declarate de catre directorul DSVSA, doctorul Nicolae Marin, in conformitate cu norma sanitara nr.401/2002, privind conditiile de sanatate pentru producerea si comercializarea carnii proaspete, nu exista riscul imbolnavirii persoanelor care au consumat carne de la animalul sacrificat, daca aceasta a fost servita fiarta sau prajita si nu cruda. Ca urmare, inspectorii DSVSA au finalizat ieri ancheta epidemiologica si epizootologica in cazul locuitorilor din Valul lui Traian. Chiar daca interventia inspectorilor DSVSA Constanta este tardiva, acestia au sanctionat proprietarul animalului si asistentul veterinar din comuna cu 20 de milioane de lei pentru sacrificarea animalelor in alte locuri decat cele autorizate sanitar-veterinar si darea in consum de carne proaspata neexaminata si necertificata veterinar. In urma cu o saptamana, 29 de persoane din Valul lui Traian au fost trimise de catre medicul de familie la Spitalul de Boli Infectioase Constanta, cu diagnosticul de leucoza. Oamenii spun ca, timp de cateva zile, au avut diaree, stari de voma, mancarimi si bube pe corp, dar si ameteli si stari de slabiciune. Acestia au aflat unul de la altul ca toti achizitionasera cantitati apreciabile de carne de la Nicolae Dobre. Ceea ce pare de neinteles este ca, desi inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Constanta au descoperit taurina depistata pozitiv cu leucoza enzootica pe 7 mai 2004, la acea data, animalul in cauza a fost totusi dirijat catre abatorul Medgidia prin certificatul sanitar veterinar de transport nr.34/12.07.2004. Mai departe, neajungandu-se la o intelegere asupra pretului, animalul nu a mai fost sacrificat. Apoi, proprietarul din proprie initiativa a sacrificat vaca acasa, in data de 2 septembrie, fara sa se prezinte la medicul veterinar pentru examenul medical, urmat de certificarea carnii si stabilirea destinatiei acesteia. Tot din proprie initiativa a consumat carnea impreuna cu ceilalti membri ai familiei si a vandut 120 de kg unui numar de sase familii. Dr. Nicolae este de parere ca folosirea carnii infestate cu leucoza nu constituie un risc major pentru sanatatea umana, insa este ilegal sa comercializezi carnea unui animal care are aceasta boala. Directorul DSVSA a mai declarat ca inspectorii sanitari efectueaza periodic, conform uzantelor in domeniu, examene de specialitate si de control serologic, in vederea stabilirii animalelor care reactioneaza pozitiv sau negativ la boli ca TBC sau leucoza enzootica la bovina. Daca lucrurile stau asa, nu intelegem cum a fost posibil ca, totusi, proprietarul animalului sa poata comercializa linistit carnea? Si toate acestea fara ca inspectorii DSVSA Constanta sa intervina.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii