Elevi constănţeni la concursul LuminaMath
Elevi constănţeni la concursul LuminaMath
15 Nov, 2012 02:46
ZIUA de Constanta
4554
Marime text
Astăzi are loc prima etapă a celei de-a XVI-a ediţii a renumitului concurs naţional de matematică LuminaMath, care pentru prima dată este adresat şi elevilor claselor a II-a şi a III-a, pe lângă elevii claselor a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a. Organizat în fiecare an de Grupul de instituţii de învăţământ particular Lumina Instituţii de Învăţământ, din care face parte şi Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Constanţa, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Inspectoratele Judeţene şi Universitatea Europei de Sud-Est Lumina, acest concurs aşi propune atragerea copiilor către ştiinţele exacte, creşterea randamentului la matematică, familiarizarea elevilor cu atmosfera de examen şi testele de tip grilă, cât şi pregătirea acestora în vederea susţinerii testelor de tip internaţional. De la an la an, numărul elevilor care doresc să îşi evalueze cunoştinţele la nivel naţional a crescut, pentru această ediţie înregistrându-se o cifră record, de 49.700 participanţi. Judeţul Constanţa este reprezentat anul acesta de 408 elevi, care provin de la 25 de şcoli generale şi licee, dintre care Şcoala Spectrum are cei mai multi participanţi. Prin urmare, examenul se susţine în două centre: Liceul Teoretic Internaţional de Informatică şi Şcoala Spectrum. În data de 22 Noiembrie se vor afişa online rapoartele individuale ale lucrărilor elevilor. Pe 25 noiembrie se va afişa clasamentul final şi numele elevilor care au trecut mai departe la etapa naţionala, ce va avea loc pe 15 decembrie. Clasamentul final al concursului Lumina Math va fi făcut public pe 23 decembrie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Ana Badiu 15 Nov, 2012 15:11 Nu imi vine sa cred ca acest concurs s-a sustinut si in Constanta!!!!!! Am aflat cu mare parere de rau, la inceput de semestru, ca toate concursurile cu taxa sunt interzise de domnul inspector general scolar (nu stiu daca asta ii este titulatura exacta!), desi in ceilalti ani copilul meu, impreuna cu alti copi,i a participat la aceste concursuri extrem de utile pentru formarea lui (subiecte, stapanirea emotiilor, etc) si a obtinut rezultate excelente. Citind pe site-ul concursului Lumina math ca in judetul Constanta doar scoala Spectrum este centru de evaluare, am sunat la scoala respectiva ca sa aflu detalii despre inscrierea copilului la acest concurs (foarte bun, dealtfel. Mi s-a raspuns ca Inspectoratul Scolar Judetean Constanta a interzis astfel de concursuri (de parca ar fi niste faradelegi abominabile) in judetul Constanta si deoarece prima etapa a concursului este in data de joi 15.11.2012 (adica in cursul saptamanii cand copii au ore) nu au voie sa faca inscrieri pentru elevii altor scoli ci numai pentru elevii scolii Spectrum. PACAT ca pana si la activitatile care privesc in totalitate copii si persoane cu interese obscure reusesc ca intervina si sa schimbe lucrurile care functionau excelent ba chiar cu astfelde activitati scolare - concursuri, ne putem si mandri. Sa nu se mai mire mai tarziu ca unii copii nu stiu nici sa se semneze daramite sa mai formuleze propozitii cu predicat si subiect. Multumesc pentru rabdarea celor care au citit acest mesaj!