Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:06 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elicopterul CJC. Cum arată, ce are pe el, unde va fi garat, cine-l conduce

ro

14 Jan, 2013 22:44 3706 Marime text
elicopter_2.jpgDin luna iunie, urgenţele medicale din zona transforntalieră România - Bulgaria vor fi rezolvate cu ajutorul unui elicopter multifuncţional medicalizat. Aparatul de zbor va fi implicat în operaţiunile de căutare-salvare, cele de asistenţă medicală de urgenţă, de salvare a persoanelor în locuri greu accesibile altor mijloace şi în cooperarea cu structurile de protecţie civilă în cazul unor dezastre (inundaţii, cutremure, alunecări de teren, explozii).

Elicopterul multifuncţional din gama 2.700 - 3.175 kg, medicalizat a fost achiziţionat, în toamna anului trecut, de Consiliul Judeţean Constanţa. Potrivit SEAP, contractul a fost atribuit pe 12 noiembrie societăţii Eurocopter România SA din Braşov. Valoarea elicopterului este de 4.221.524 de euro. Contractul face parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013. Elicopterul multifuncţional va interveni în urgenţe medicale şi va intra în proprietatea Consiliului Judeţean Constanţa. Societatea care a va livra elicopterul - Eurocopter România SA, a fost înfiinţată în anul 2002, având ca obiect de activitate fabricarea de aeronave şi nave spaţiale. Potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean Constanţa, elicopterul va fi livrat până pe data de 30 iunie 2013. Deocamdată nu s-a stabilit şi locul unde urmează să fie garat aparatul de zbor, fiind analizate mai multe variante. În ceea ce priveşte cadrele medicale (un medic şi paramedic), care vor participa la misiunile în care elicopterul va fi implicat, acestea vor proveni din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Dotări de ultimă generaţie

Elicopterul va fi dotat cu terminal de radiocomunicaţii, proiector de noapte de mare intensitate, care va fi folosit pentru operaţiuni de recunoaştere aeriană, căutare-salvare, căşti de protecţie compatibile pentru ochelari de vedere pe timp de noapte, sistem de flotabilitate, echipament de salvare pentru echipaj şi pasageri pentru zborul deasupra apei, troliu cu minim de 50 metri şi cu cablu pentru descărcarea energiei electrostatice, căşti de protecţie pentru operatorul de troliu, cască de protecţie salvator cu sistem de comunicaţie integrat, microfon cu protecţie la vânt pentru comunicare între salvator şi echipajul elicopterului, mănuşi de protecţie pentru operatorul troliului, harnaşament pentru persoana salvată şi salvator, scaun de salvare sub formă de triunghi, targă specială dotată cu saltea vacuum pentru pacient, nacelă cu element de flotabilitate pentru evacuarea a minim patru persoane din locuri greu accesibile, schiuri pentru zăpadă. Aparatul de zbor va mai avea echipament de resuscitare pentru adulţi şi copii, sistem de alimentare cu oxigen medical, defibrilator, monitor EKG, pompe de perfuzie, ventilator portabil, tuburi de oxigen portabile.

Comanda elicopterului, formată din patru persoane

Aparatul de zbor, care a fost achiziţionat de CJC, va fi deservit de patru persoane: un pilot, un copilot şi doi mecanici. Potrivit documentaţiei de atribuire, înainte de livrarea elicopterului, furnizorul, adică societatea Eurocopter România SA va instrui doi piloţi şi doi mecanici de întreţinere. La sfârşitul fiecărui curs finalizat, fiecare cursant va primi un certificat de şcolarizare, agreat de autoritatea aeronautică din ţară în care se organizează cursul. Eurocopter România SA va acoperi riscurile care decurg din zborurile de şcolarizare. De asemenea, vânzătorul va acoperi costurile aferente şcolarizării.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii